ADNOTARI CIRESE AMARE

"Cireșe amare" a fost publicată în 2014 la editura Humanitas. Cartea a fost o surpriză frumoasă, o lectură pe care o recomand fără rezerve, datorită sensibilității ideilor și talentului narativ al autoarei. Dar, așa cum precizam în recenzia cărții, au existat și pasaje care mi-au displăcut profund. 

1. De pildă, pretenția de a avea biserică ortodoxă în Italia și slujbă în limba română. Nu cred că Dumnezeu locuiește într-un anume lăcaș și nici că alinarea divină e împrăștiată neaparat prin vocea unui preot. Pentru un adevarat credincios, Dumnezeu ar trebui să fie pretutindeni. În plus, Occidentul e plin de biserici și catedrale creștine. Mărețe și încărcate de istorie.
Eu, ca ortodox, nu-l identific pe Dumnezeu strict cu ortodoxia și intru cu pioșenie în orice biserică, indiferent de denominație, atat timp cât e creștină. Am intrat chiar și în moschee, de pildă, m-am simțit umilă și copleșită, dar fără fior religios.

2. Pretenția de a găsi în magazine produse românești sau necesitatea de a găti mâncare românească. Asta e o meteahnă adâncă a românilor sau poate nu numai a lor. Ajung prin toate colțurile lumii, se simt bine, dar continuă să se plângă de bucatele locale, care sunt praf în comparație cu minunata bucătărie românească, zic ei. Mi s-ar părea o autoflagelare culinară de prost gust ca eu, român locuind în Germania, să lăcrimez după cozonac, sarmale sau ciorbă de burtă. Dacă mă trăznește uneori pofta - ceea ce se poate întâmpla o dată pe an - cumpăr ce e posibil, gătesc rețeta în funcție de ingredientele disponibile și-mi ostoiesc plăcerea. 

3. Pretenția de a fi considerat egal într-o societate străină în care te infiltrezi știind că vei face cele mai obscure munci. 

Știu, militanții din birou ai drepturilor omului, fără număr și fără limită (atât militanții, cât și drepturile) vor spune că aberez. Poate, dar asta e părerea mea. Practic, ceea ce se întâmplă cu românii în Occident, la locurile de muncă, e un soi de discriminare (mulțumim politicienilor și unor compatrioți care ne fac de rahat deseori, primii prin corupție și neimplicare în soarta românilor din străinătate și celorlalți prin măgăriile sau chiar ororile pe care le comit în casele celor ce ne-au primit mai de voie, mai de nevoie). Eticheta "român" te plasează în coada listei de favoriți sau chiar n-ai loc pe lista aia, care oricum devine tot mai mică. La nivel teoretic, daaaa!!! suntem egali și avem aceleași șanse. Numai că trebuie să fii tare naiv să-ți imaginezi că italianul care te ia ca badantă sau muncitor în construcții te va considera din prima și un posibil interlocutor/partener social. Povești de adormit copii! 

Fraților, dacă nu sunteți medici sau IT-iști și vă suiți pe mătură spre Occidentul dezvoltat, nu vă asteptați ca aici să crească cozonaci în copaci. Indiferent ce vi se spune, fiți rezervați. Calea pribegiei e foarte amară și numai în timp, cu disciplină și autoeducație pentru adaptare, veți avea șanse (nu garanții!) la o viață mai bună.

Liliana Nechita a publicat în revista Avantaje, în 2013, un testimonial numit "Exodul mamelor", care a stat la baza documentarului omonim realizat de TVR.

"Cirese amare" a fost tradusă și în limba italiană.

În 2017 la editura Humanitas a apărut și cel de-al doilea roman al Lilianei Nechita, numit "Împărăteasa".