Auschwitz

Konzentrationslager (KL) Auschwitz - infiintat de nemti in 1940, in suburbiile Oswiecim, oras polonez anexat de Germania nazista in 1939. Numele a fost schimbat in Auschwitz.

La inceputul celui de-al doilea razboi mondial foarte multi polonezi au fost arestati si in inchisorile locale nu mai erau locuri disponibile. Din acest motiv a fost infiintat lagarul, folosindu-se baracile armatei poloneze de dinainte de razboi. Primul transport de polonezi a ajuns la KL Auschwitz din inchisoarea Tarnów pe 14 iunie 1940.

Din 1942 a devenit cel mai mare lagar unde s-a aplicat "Endlösung der Judenfrage" (Solutia finala la problema evreiasca).

Auschwitz era o institutie de stat, administrata de SS, finantata din buget si care obtinea venituri din munca prizonierilor inchiriati companiilor.

La inceput a fost doar lagarul Auschwitz, dar in timp el a fost permanent extins pana a ajuns un complex de circa 40 de lagare.

Taberele principale au fost Auschwitz I - Stammlager (Oswiecim) si Auschwitz II - Birkenau (Brzezinka).

La Auschwitz I se aflau sediul comandamentului, birourile administrative, depozitele centrale, primul crematoriu si prima camera de gazare, care a functionat intre toamna 1941-toamna 1942.

Auschwitz II a fost infiintat in martie 1942, pe o suprafata de 150 de hectare, unde s-au construit baraci de prizonieri, camere de gazare, 4 crematorii, un complex de 30 de depozite pentru bunurile confiscate.

Din 1944 in interiorul lagarului exista o cale ferata cu trei linii. Inainte de aceasta data, descarcarea transporturilor si selectia prizonierilor se facea pe platforme din exteriorul lagarului.

Lagarele secundare (KL Auschwitz III - Aussenlager) erau in regiunea industriala Silezia Superioara. Prizonierii munceau in fabrici de armament, mine de carbuni, santiere de constructii sau mori.

Odata cu retragerea de la Auschwitz, germanii au distrus majoritatea documentelor, au incendiat depozitele cu bunuri confiscate si au aruncat in aer crematoriile si camerele de gazare.
Armata sovietica a intrat la Auschwitz la sfarsit de ianuarie 1945 si atunci au fost eliberati in jur de 7.000 de prizonieri (Auschwitz, Birkenau, Monowitz).

Fotografie facuta inainte de 1939, inainte de anexarea teritorului polonez: prima cladire va deveni sediul comandamentului lagarului, iar cladirea mai mica, Blocul 1.



Sursa: lekcja.auschwitz.org

Comentarii

Idei de lectura