Apostolul - Film
Un film pe care tocmai l-am vazut pe Netflix: Apostolul.
Dureaza cam doua ore, timp in care am avut nevoie de cateva pauze de remontare din cauza scenelor macabre de violenta.
Actiunea se petrece undeva in secolul al XIX pe o insula din apropierea Angliei si filmul ofera cadre pitoresti spectaculoase. Mult verde de vegetatie, albastru de mare, rosu de violenta si gri depresiv.
Pe scurt, povestea se rezuma cam asa: o tanara ce provenea dintr-o familie bogata este rapita pentru rascumparare si dusa pe aceasta insula unde niste indivizi fondasera un cult si o comunitate. Se inchinau unei zeitati feminine stranii pe care o hraneau cu sange si care are cateva aparitii episodice si confuze.
Tanara rapita trimite o scrisoare tatalui, dar in locul acestuia pe insula ajunge fratele ei care incearca sa o salveze platind rascumpararea ceruta. El nu se deconspira la sosirea pe insula si treptat intelege ca a ajuns intr-o lume sustinuta prin ritualuri satanice, minciuna ideologica si manipularea tiranica a liderilor, in frunte cu „Apostolul” religiei de pe insula.
Filmul prezinta incercarea fratelui de a-si salva sora din acest cosmar, dezvaluind totodata modul de existenta al comunitatii insulare.
„Apostolul” este genul de film dupa a carui vizionare am nevoie de explicatii. Practic, m-am uitat doua ore la ceva abscons. Prima mea reactie dupa terminare a fost sa caut pe Google: filmul „Apostolul” explicat.
Apoi brusc, am inteles ca n-am nevoie de nici o interpretare. E un film idiot (ca orice film horror), cu un actor mediocru a carui prestatie o iert datorita ochilor sai albastri superbi.











Comentarii
Trimiteți un comentariu
Spune-ti si tu parerea