LITERATURA ROMANA

E vastă și diversă. E familiară și familială. E frumoasă și personală.

Literatura română pentru mine înseamnă școală primară, secundară și mai ales liceu. În traducere liberă, o iubesc pentru că mi-a fost cel mai fidel prieten în anii de copilărie și adolescență.

Amintirile literare din facultate sunt aride și impersonale - tehnice, fără intrigi sau personaje, fără acroșă sau nuanță. 

Cine nu s-a îndrăgostit de atmosfera patriarhală a lui Teodoreanu, de nebunaticul Zdreanță al lui Arghezi sau de Nadine, curviștina senzuală a lui Rebreanu? 

Cine nu a simțit fulgerele din ochii lui Ion sau n-a auzit freamătul gologanilor lui Dinu Păturică? Cine n-a zâmbit condescendent la numărătoarea steagurilor lui Pristanda sau la aerele franțuzite ale coanei Chirița?

Cine nu l-a văzut aievea în zare pe matelotul lui Macedonski sau ulița satului cu ștrengarii lui Coșbuc?

Eu am rămas și acum cu nostalgia gri-urilor dense ale toamnei bacoviene, dar și a bulivarului mustind de viață al lui Caragiale.

Dacă ai ratat aceste lecturi la vârsta potrivită, ai pierdut un univers bogat în sensuri și nuanțe.