Razbunarea - Film
Razbunarea - Dead Wish
Și pe asta tot pe HBO l-am văzut. Și tare mult m-am bucurat, căci în ultima vreme, din cauza corectitudinii politice, n-am mai avut parte de film, emisiune de divertisment sau stand-up de calitate. Mare atenție, și cărțile de valoare sunt pe cale de dispariție fie prin mutilare prin modificare, fie prin refuzul publicării sau reeditării.
Death Wish, tradus prin Razbunare, mi-a trezit nostalgia anilor de aur ai filmelor de acțiune, cu dialoguri spumoase, glume abrupte, actori carismatici și mult suspans.
Un film în care Bruce Willis joacă rolul unui medic care printr-un complex tragic de împrejurări devine „îngerul morții”, un justițiar care la adăpostul unui hanorac cu glugă împarte dreptatea de care sistemul ne privează.
Societățile vestice, cândva bastioane ale democrației și libertăților, au devenit azi un șvaițer cu găuri de mizerie în care colcăie infractorii și triumfă criminalitatea. Preocuparea majoră a elitelor mondiale neo marxiste este susținerea și multiplicarea drepturilor și libertăților infractorilor și consolidarea societăților dominate de frică și corupție.
Un film care oferă ipotetica alternativă a justiției pe cont propriu, un film în care empatizăm cu victimele anonime din lumea întreagă, ramase simple numere de dosare nerezolvate. Un film care arată urâțenia, consistența și dimensiunile unei societăți infracționale paralele care încet-încet acaparează traiul și sensurile vieții normale.
Bruce Willis îl interpretează pe doctorul Paul Kersey care-și pierde soția în urma unui atac brutal în propria casă și astfel decide să pedepsească infractorii periculoși din Chicago, orașul său.











Comentarii
Trimiteți un comentariu
Spune-ti si tu parerea