In dragoste si in razboi - Film

Revin cu câteva păreri despre acest serial vizionat pe Netflix.

Ieri am terminat cele 46 de episoade ale filmului și am fost furioasă din cauza intrigilor și finalului complet neverosimile și ilogice pentru mine.

Știam că producția se bazează pe o poveste reală, dar că ecranizarea nu respectă întocmai adevărul. În plus, nici povestea scrisă nu este tocmai o biografie a cuiva sau monografie a unei epoci, ceea ce înseamnă că există multă ficțiune adăugată adevărului. Am decis sa fac ceva cercetare pe net. Ceea ce am aflat mi-a întărit convingerea că odată plecat din Rusia Kurt Seyit și-a pierdut strălucirea.

Cartea după care s-a făcut ecranizarea este scrisă chiar de Nermin Bezmen, nepoata lui Kurt Seyit.

Din film aflăm că în Turcia personajele principale – Kurt Seyit Eminof și Alexandra Verjenskaya (Sura) își continuă povestea de iubire și decid să se căsătorească, dar sunt împiedicați de intrigile oamenilor răi. În realitate, nici baroneasa Lola și nici căpitanul englez Billy nu au existat. Pentru mine, concluzia este că pe tărâm turcesc, în mijlocul „fraților” și „surorilor”, Seyit pur și simplu pierde hotărârea căsătoriei cu rusoaica Sura.

La fel de relevante pentru înțelegerea dramei reale sunt și alte aspecte dezvăluite de autoare: 

– Petro a murit în Crimeea și nu a fost parte a niciunui complot împotriva lui Seyit la Istanbul 

– Celil a rămas în Alushta cu Tatya, care nu a murit, așa cum se întâmplă în film

– Guzide și Ayse sunt personaje inventate 

– Yahya, patronul hotelului din Pera, a fost în realitate văr și prieten al lui Seyit și a avut o căsătorie lungă și fericită cu o nemțoaică (ca și curiozitate, actorul care-l interpretează pe Yahya este căsătorit cu nepoata lui Seyit, autoarea cărții)

– Osman, fratele mic al lui Seyit, a fost împușcat de bolșevici în Alushta, dar a supraviețuit și a continuat să trăiască acolo.

Alexandra Verjenskaia (1903-1966) pleacă la Paris unde se căsătorește și dă naștere unui copil mort. Se desparte de soț și aplică pentru emigrare în Statele Unite. În noua țară destinul îi rezervă un soț care o adoră și cu care va avea o fiică. După plecarea sa din Turcia, Sura și Seyit continuă să corespondeze.   

Alexandra Verjenskaia, devenita Sandra Nash, moare în California, la vârsta de 63 de ani. Este înmormântată alături de mama sa care supraviețuiește războiului, spre deosebire de Nina, sora Surei, care moare în 1917 în Rusia.

Tina (1902-1992), cealaltă soră a Surei, prinde rădăcini în Istanbul unde își va petrece viața ca pianistă. Rămâne fidelă memoriei soțului său Konstantin, mort pe front, și nu se mai recăsătorește. 

Kurt Seyit Eminof (1892-1945) se stabilește în Turcia și se căsătorește cu Murvet cu care are doi copii. Duce o existență banală și tradițională și se implică în diverse afaceri minore. Pe drumul de întoarcere dintr-o călătorie din Anatolia se îmbolnăvește și refuză tratamentul. Ca urmare, Seyit va contracta o tuberculoză. Boala îl va împiedica să mai muncească și familia se afundă în sărăcie.

Soția lui, Murvet, se angajează muncitoare într-o fabrică. Într-un final, Seyit se sinucide. La o săptămână după moartea lui, Sura vine la Istanbul și-i vizitează mormântul. 

Autoarea cărții spune într-un interviu că aflase de la bunica sa, Murvet, că Seyit chiar și la câțiva ani după mariaj se gândea încă la Sura și devenea nostalgic.

Acestea fiind zise, cred că după plecarea vaporului care o purta pe Sura la Paris, Seyit s-a dedicat unei existențe banale și monotone iar nefericirea i-a fost destinul care l-a urmat fidel până la ultima suflare. Cred că Murva a fost o datorie în viața lui și că i-a oferit momente de împlinire, dar niciodată de fericire profundă. Aș zice că inima lui a fost purtată definitiv de valuri, odată cu plecarea vasului spre Paris.

Mi-am reconsiderat poziția și nu regret că am văzut acest serial. În definitiv, este bazat pe o poveste reală. Oricât de mult mi-aș fi dorit un alt final, realitatea învinge dorința și expectanțele. 

Atmosfera de început de secol XX și incursiunea în lumea tradițională musulmană din acea vreme este și ea o ușa deschisă către istorie și către o realitate diferită nouă, europenilor. 

Rămân la părerea că nu voi mai viziona vreodată seriale turcești, cu excepția celor bazate pe adevăr istoric. 

Comunitatea și cultura turcă sunt cu siguranță fascinante și colorate, dar eu vreau să experimentez doar superficial și de la distanță farmecul lor.