SVETLANA ALEKSIEVICI

Jurnalistă de investigație și scriitoare belarusă, devenită celebră prin romanele sale de non-ficțiune în care documentează teme sociale, politice sau militare - suferințe, război, moarte, catastrofe, viața în comunism.

Svetlana Aleksievici își petrece copilăria în mediul rural din Belarus, unde părinții săi, tată bielorus și mama ucraineană, au lucrat ca profesori. Își desăvârșește studiile la Minsk, unde studiază jurnalismul. După absolvire lucrează mai întâi în provincie, apoi se mută în redacțiile din capitală. 

Svetlana Aleksievici își petrece copilăria în mediul rural din Belarus, unde părinții săi, tată bielorus și mama ucraineană, au lucrat ca profesori. Își desăvârșește studiile la Minsk, unde studiază jurnalismul. După absolvire lucrează mai întâi în provincie, apoi se mută în redacțiile din capitală. Svetlana Aleksievici își petrece copilăria în mediul rural din Belarus, unde părinții săi, tată bielorus și mama ucraineană, au lucrat ca profesori. Își desăvârșește studiile la Minsk, unde studiază jurnalismul. După absolvire lucrează mai întâi în provincie, apoi se mută în redacțiile din capitală.  

Volumul "Băieții de zinc" apare în 1989 și cuprinde mărturii ale soldaților sovietici participanți la războiul din Afganistan și ale familiilor celor morți în luptă. Titlul face referire la sicriele de zinc în care se întorceau acasă militarii uciși pe front.

Câțiva ani mai târziu Svetlana Aleksievici publică "Rugăciune pentru Cernobîl" care documentează tragedia nucleară prin prisma declarațiilor martorilor - localnici și militari de intervenție supraviețuitori. Cartea a stat la baza miniserialului omonim difuzat de HBO.

"Vremuri second - hand" apare în 2013 și este o lucrare dedicată celor care au trăit în societatea comunistă.

Trei ani mai târziu publică "Ultimii martori" - cartea aduce în atenția opiniei publice mărturii despre ce a însemnat copilăria pentru mii de copii sovietici în timpul celui de-al doilea război mondial.

Svetlana Aleksievici trăiește 11 ani în exil la Paris, Berlin și Goteborg din cauza persecuției politice din timpul administrației Lukașenko. În 2011 revine la Minsk și își continuă activitatea.