PARADA DE PASTE - Actiunea

Disclaimer: Dacă n-ai citit cartea și vrei s-o faci, nu citi această sinteză, pentru că derulează, pe scurt, acțiunea și deznodământul cărții.

Am citit această carte în mai mult de trei ore, depășind timpul preconizat de Scribd.

"Parada de Paște" este o lectură de vreo 260 de pagini care se parcurg lin, ca un film pe care-l urmărești fără emoții exagerate sau efort intelectual.

"Parada de Paște" este o carte despre două surori născute în prima parte a secolului XX în New York și crescute de mamă, după divorțul părinților.

În esență, cartea este despre o familie târâtă în viciul alcoolului, dar mai ales despre existențe sordide și în esență nefericite.

Cele două surori au vârste aproximativ egale, dar sunt complet diferite fizic și spiritual. Destinul lor este numai aparent antagonic, pentru că în final despre ambele putem concluziona că s-au născut în zodii lipsite de noroc.

Sarah, o brunetă frumoasă și activă în tinerețe, se căsătorește cu un chipeș compatriot și devine gospodina clasică, deși nu perfectă, cu un trai liniștit într-o suburbie. Înainte de a atinge cincizeci de ani moare din cauza unei ciroze provocate de excesul de alcool. În ultimii ani de viață are curajul de a se confesa surorii sale despre violențele soțului, care o bătea cu regularitate.

Carti Richard Yates

Blonda Emily, sora mai mică, încă din copilărie se dovedește înclinată spre esența lucrurilor, afișând atitudini directe și nefalsificate. Puțin complexată de fizicul său "costeliv" și sânii mici, Emily este primul membru al familiei care ajunge să facă studii universitare, datorită unei burse integrale. Prin pregătirea sa profesională obține job-uri care-i aduc independența financiară, dar care o și canalizează spre un trai libertin, cu multe relații amoroase eșuate și consum exagerat de alcool.

În jurul vârstei de cincizeci de ani își pierde și slujba și într-o zi, văzându-și reflecția într-o vitrină stradală, are revelația unei femei singure și îmbătrânite prematur, fără nici o perspectivă sentimentală, socială sau profesională.

Viața mamei celor două este și ea axată pe alcool și căutarea iluzorie a fericirii.

"Parada de Paște", scrisă de Richard Yates, sintetizează existența sordidă a trei destine din aceeași familie.

Deși nu este o carte cu personaje sau întâmplări extraordinare și nici cu happy-end, este o lectură plăcută, care poate fi recomandată.

Comentarii

Idei de lectura