GENUL EPIC

În literatură există 3 genuri: epic, liric și dramatic.

Genul EPIC cuprinde operele literare populare (fără autor cunoscut) sau culte (cu autor cunoscut) în versuri sau proză în care sentimentele, gândurile și opiniile autorului sunt exprimate prin intermediul personajelor care participă la o acțiune.

Autorul folosește narațiunea pentru a construi cartea, deci narațiunea e modalitatea principală de expunere din genul epic. Deseori, alături de narațiune autorul folosește și alte mijloace de expunere: dialogul, descrierea sau monologul interior.

Prin narațiune se relatează evenimentele, întâmplările din carte. Timpurile folosite sunt imperfect, perfect compus, perfect simplu.

Narațiunea e realizată de un narator/povestitor. Naratorul poate fi obiectiv, adică neimplicat emoțional, omniscient (atotștiutor), omniprezent și foloseste persoana a III-a cand relatează întâmplările - în acest caz avem o narațiune obiectivă. Naratorul poate fi subiectiv, adica e implicat direct, emotional și folosește persoana I. Naratorul subiectiv este el însuși un personaj în carte - caz în care avem o narațiune subiectivă.

Dialogul dinamizează acțiunea și cu ajutorul lui personajele sunt caracterizate indirect, prin limbaj.

Prin descriere se prezintă atmosfera, cadrul, timpul și locul acțiunii. 

Monologul interior se produce când un personaj vorbește cu sine și se auto analizează. Monologul interior este procedeu literar specific prozei.  

Opera epică are o structură specifică (cunoscută și ca "momentele subiectului"): 

• Expozițiunea - o introducere, un punct de plecare, de început, în care se fixează locul și timpul acțiunii, împrejurările/contextul și eventual se creionează unul sau mai multe personaje
• Intriga - momentul în care se prezintă/se declanșează conflictul din carte
• Desfășurarea acțiunii - acțiunea în sine, desfășurată, de regulă, în ordine cronologică
• Punctul culminant - momentul cel mai tensionat al conflictului
• Deznodământul - sfârșitul acțiunii, momentul final al cărții

În opera epică există personaje care desfășoară progresiv o acțiune.

Personajele participă la conflicte principale sau secundare, la conflicte exterioare (faptice, obiective) sau interioare (psihologice)

Întâmplările pot fi reale sau imaginare (ficționale).

În orice carte avem o temă axiologică (valori morale, estetice, religioase etc).

În opera epică există personaje care desfășoară progresiv o acțiune.

Personajele participă la conflicte principale sau secundare, la conflicte exterioare (faptice, obiective) sau interioare (psihologice)

Întâmplările pot fi reale sau imaginare (ficționale).

În orice carte avem o temă axiologică (valori morale, estetice, religioase etc).

Secvențele narative sunt legate între ele prin:  

• înlănțuire: atunci, după, ziua următoare etc
• alternanța: în timp ce, pe când etc
• inserție: introducem o relatare în interiorul alteia    

În opera epică avem: narator, narațiune, personaje, întâmplări, subiect, acțiuni în timp și spațiu. Cadrul acțiunii e identificat prin indici spațiali și temporali.

Specii literare în proză ce fac parte din genul epic: roman, nuvelă, povestire, schiță, anecdotă, biografie, autobiografie (narator subiectiv), memorii (narator subiectiv), jurnal (narator subiectiv), mit, parabolă.

Specii literare în versuri ce fac parte din genul epic: epopee, poem, baladă, fabulă (exista și fabule în proză).

Ca să demonstrăm că un text face parte din genul epic, trebuie să urmăm niște pași:

1. definim genul epic
2. enunțăm ipoteza (eu cred că, în opinia mea, părerea mea etc)
3. identificăm câteva argumente
4. consolidăm argumentele cu exemple din text
5. tragem concluzia, folosind conectori: așadar, în concluzie etc