APA PROASPATA PENTRU FLORI

Tocmai am terminat de citit "APĂ PROASPĂTĂ PENTRU FLORI", roman scris de Valerie Perrin, o scriitoare franceză contemporană.

Titlul original, cel în franceză, este "Changer l’eau des fleurs”, care în traducere înseamnă “a schimba apa florilor”.

"Apă proaspătă pentru flori" este o carte frumoasă și cursivă, o carte care te "prinde" pe masură ce se derulează lectura. Primele pagini pot fi plictisitoare, dar ai puțintică răbdare și vei pătrunde în poveste.

Avem de-a face cu un roman abisal. Fără multe clișee, romantisme penibile sau cosmetizări literare nocive. Un roman cu o scriitură curată și limpede, ușor de parcurs și înțeles, chiar dacă planurile narative alternează în desfășurarea lor cronologică sau spațială.

Adică într-un capitol  suntem în prezent într-un anumit loc sau episod al poveștii, în următorul capitol putem fi în trecut, într-un alt loc de desfășurare a acțiunii, într-un alt episod narativ. Autoarea construiește un puzzle literar pe care noi îl reconstituim filă cu filă, cu atenție și interes.

Piesele acestui puzzle sunt capitole de carte și, atenție, fiecare capitol are ca motto un epitaf: "Odihnește-te în pace, după sufletul tău bun", "Frunzele moarte se adună cu grebla, amintirile și regretele la fel", "În ziua în care cineva vă iubește, este mereu frumos afară", "Aud vocea ta între toate zgomotele lumii". Ciudat, nu?

"Mă numesc Violette Toussaint. Am fost paznic de bariera, acum sunt portar la cimitir. Îmi savurez viața, sorb din ea cu înghițituri mici, ca din ceaiul de iasomie cu miere".

Romanul se desfășoara în jurul acestei Violette, o orfană lipsită de dragostea unei familii, o orfană fără stabilitate emoțională, socială sau financiară.

"Viața mea a început prost. M-am născut, fără să-mi fi cunoscut vreodată părinții, în nordul departamentului Ardennes, într-o fundătură de lângă granița cu Belgia".

Fata ajunge la maturitate, are diverse joburi anoste și aventuri de-o noapte fără semnificație.

Dar viața ei se schimbă atunci când își cunoaște viitorul sot, pe Phillippe, un motociclist sexy, fascinant de frumos, dar boem și imatur.

"Philippe Toussaint a făcut din mine o contemplativă. O fetiță uimită privind fotografia unui blond cu ochi albaștri. Petreceam ore întregi mângâindu-l, aveam mereu o mână pusă pe el. Se spune că frumusețea nu se mănâncă pe pâine, dar eu îi mâncam frumusețea cu aperitiv, felul I, felul II și desert". 

Cei doi vor trăi o căsnicie cu bucurii și drame și multe bizarerii, cum ar fi cea a locului de muncă. Imediat după căsătorie cuplul se angajează ca paznici de barieră de tren. Mai târziu, vor fi administratorii unui cimitir dintr-o mică și pitorească așezare din Burgundia. La scurt timp după căsătorie, se naște micuța Leonine: "Valuri de iubire și de groază m-au copleșit. O viață mult mai importantă decât a mea și de care eram responsabilă".

Dacă nu ți se pare banală sau, dimpotrivă, prea macabră povestea despre care vorbim, dacă vrei să știi ce s-a întâmplat cu Violette, Leonine și Philippe, citește cartea "Apă proaspătă pentru flori".

Nu știu dacă ție îți va plăcea, dar cu siguranță vei avea o experiență literă… altfel.

În esență romanul e centrat pe viața și evoluția personajului feminin central, Violette Toussaint. Dar prin ochii, gândurile și acțiunile ei, autoarea construiește un vast univers al emoțiilor și al iubirii. Un univers în care există drame, tristete și multă moarte, dar și speranță.

"Apă proaspătă pentru flori" este, practic, povestea Violettei, a vieții ei de mamă, de soție, de om al comunității.

O poveste care se desfășoară într-un spațiu relativ macabru, o poveste adâncă, cu multe reflecții despre viață și moarte:

"Vorbesc singură. Vorbesc cu morții, cu pisicile, cu șopârlele, cu florile, cu Dumnezeu (nu mereu într-un mod politicos). Vorbesc. Mă întreb. Îmi pun tot felul de întrebări. Îmi dau singură curaj".

"Moartea nu își ia nici un moment de respiro. Nu știe nici de vacanță, nici de zile de sărbătoare și nici de întâlnirile la denstist, de concediile plătite, de sărbătorile de iarnă, de fericire, de tinerețe, de nepăsare, de timp frumos. Este aici, peste tot, clipă de clipă. Nimeni nu se gândește de-adevăratelea la ea, altfel ar înnebuni".

"Apă proaspătă pentru flori" a fost prima carte scrisă de Valerie Perrin pe care eu am citit-o și mărturisesc că m-a surprins foarte plăcut, de aceea am notat autoarea pe lista mea de scriitori moderni de neevitat.

Valerie Perrin s-a născut în 1967 în zona munților  Vosgi, dar a crescut în Burgundia, regiune unde este plasată și acțiunea cărții despre care vorbim acum.

Este căsătorită cu un faimos regizor francez, Claude Lelouch, câștigător de premii de anvergura în cinematografie. Acest mariaj cu Lelouch a adus-o pe Perrin în lumea filmelor, ea fiind azi fotograf, dar și scenaristă, alături de soțul ei.

"Apă proaspătă pentru flori" a fost romanul ei de debut în limba engleză în 2020 – "Fresh water for flowers", o carte premiată și tradusă în zeci de limbi. În Italia a fost cea mai bine vândută carte în 2020.

Anul trecut, a fost tradus în limba română un alt roman semnat de Valerin Perrin: "Duminicile iubirilor pierdute".

Eu înca n-am citit cartea și nici review-urile, dar am observat, absolut întamplator, că are mai puține steluțe de apreciere decât "Apă proaspătă pentru flori". Nu știu dacă în esență au vreo semnificație sau nu steluțele.

Sper ca anul ăsta să fac puțin loc și acestor "Duminici" în lista mea de lecturi deja programate.

Tot în 2021 a apărut și romanul “Trois” - trei, momentan indisponibil în română. Dar dacă vreți o lectură în original, în franceză, puteți comanda cartea la Cărturești.

Așa, de final, vă spun că mie mi-a placut foarte mult cartea "Apă proaspătă pentru flori". Am citit-o cu întreruperi, pentru că obișnuiesc să citesc mai multe cărți în paral. Dar în decurs de vreo 2 săptămâni am terminat-o și, repet, mi-a plăcut.