INCA AUD MUZICA NOASTRA IN GAND
Un roman de dragoste scris de Agnes Martin-Lugand și cam aici ar trebui să se oprească recenzia, părerile sau discuția.
Dar cum zilele de toamnă sunt lungi și uneori pustii, ne pierdem câteva minute povestind puțin despre această carte pe care eu am citit-o cândva, prin vara lui 2022.
Agnes Martin-Lugand scrie după o rețetă imuabilă: personaje perfecte, cadru feeric, bogăție și fericire. Indiferent cât de înspăimântătoare ar fi eventualele drame sau defecte umane, autoarea corectează totul cu o precizie germană, astfel încât la final avem un produs fără imperfecțiuni.
"Încă aud muzica noastră în gând" ne prezintă o ideală și fascinantă familie franceză: Vera e căsătorită cu Yannis și împreună au 3 copii. Vera e atât de sexy și elegantă încât atrage atenția trecătorilor. Yannis e un adevărat mascul Alfa, înalt, cu siluetă de atlet și trăsături frumoase. Iar copiii sunt la fel, că doar ce naște din pisică șoareci mănâncă.Și evident avem de-a face cu o familie cu bunăstare, o familie fericită, în care există grijă, armonie și înțelegere. Iar părinții fac sex regulat și sunt îndrăgostiți unul de celălalt exact ca-n prima zi a relației.
Dar în orice basm trebuie să apară un balaur și în acest roman personajul negativ este Tristan. Dar nu îți imagina că el este vreun hâd sau sărăntoc urât mirositor. Nuuuu!
Tristan e și el tot un mascul Alfa, la fel de atrăgător ca și Yannis. Dar în timp ce Tristan e un brunet carismatic, Yannis e un galez sadea, cu părul ca mierea și ochii albaștri.
Yanis deține o firmă de arhitectură împreună cu Luc, cumnatul său, adică fratele Verei. Toate bune și frumoase. Firma merge bine, contractele și banii vin regulat iar prestigiul companiei crește continuu.
Yanis însă se sufocă, vrea mai mult în plan profesional, vrea proiecte de anvergură. Yanis vrea mai multă aventură și exact asta va primi în basmul lui Agnes Martin Lugand.
Între cei doi cumnați și parteneri de afaceri apar disensiuni, Yanis pleacă din firmă și-și deschide propriul business, ajutat financiar de cel care se va dovedi ulterior balaurul Tristan. Vera își susține aproape necondiționat soțul, întrerupe relațiile cu fratele Luc și așa începe aventura unei noi afaceri și noi vieți din care face parte și aparent generosul Tristan.
"Dar viața care părea un vis începe să capete o latură întunecată. Va putea Yanis să scape de vârtejul infernal care amenință să-l înghită, fără să o implice și pe Vera? Va rezista relația lor presiunii celor din jur?"
"Încă aud muzica noastră în gând" este un volum de vreo 300 de pagini și se citește ușor. Abundă în dialoguri și construcția narativă e clară și simplă.
Dacă ești curios să afli traiectoria fascinantei Vera și a masculilor Alfa din jurul ei, citește și tu cartea. Mie nu mi-a plăcut, dar poate că tu vei simți altfel calitatea romanului "Încă aud muzica noastră în gând".
Și celor de la Le Parisien le-a plăcut, pentru că uite cum au lăudat-o: "Regăsim în acest roman toate ingredientele de success din celelalte romane ale lui Agnes Martin Lugand. Teme importante – dragostea, familia, prietenia, ambiția, alegerile pe care le facem în viață – și personaje autentice, de care te atașezi pe loc".
Și pentru cine are nevoie de lămuriri suplimentare despre romanul "Încă aud muzica noastră în gând", uite cum îl prezintă chiar autoarea: “în cartea mea am vrut să descriu o viață clădită pe baze solide, care începe să se clatine, cu riscul de a se schimba total. Personajele mele suportă consecințele și rămân cu cicatricile a tot ceea ce au îndurat, dar devin mai puternice”.
Așa cum am spus, nu merită să-mi pierd prea mult timp cu idei și păreri despre Agnes Martin-Lugand și cărțile ei. Este o părere personală, o impresie a cuiva care vede literatura acestei scriitoare ca deranjant de repetitivă. E ca și cum mi-aș auzi un amic povestind aceeași glumă de fiecare dată când ne întâlnim.
Cred că Agnes Martin Lugand are talent de scriitor, dar se limitează la o scriitură facilă fie din comoditate, fie din dorința de a scrie pentru marele public, pentru că așa vin mai mulți bani.
La noi cartea a apărut la editura TREI, o editură prietenoasă care mie îmi place foarte mult, atât pentru calitatea grafică, cât și pentru selecția de titluri tipărite. Perfecțiunea există în universul lui Agnes Martin-Lugand, nu și în realitate, așa că nu trebuie să-mi placă toate cărțile editurii TREI ca să o apreciez și să o recomand iubitorilor de lectură.
Eu nu am cumpărat cartea din diverse motive, inclusiv financiare, ci am împrumutat-o de la bibliotecă și am citit-o într-o zi caniculară de vară, pe plaja și la terasele din 2 Mai.











Comentarii
Trimiteți un comentariu
Spune-ti si tu parerea