300 DE CEAUSESTI LILIPUTANI

Carte mică, cu coperte frumoase, o ediție elegantă, care include și fotografii alb-negru cu ceaușeștii.

O carte ușor de purtat în geantă – dar care nu e de citit în metrou sau stația de autobuz și voi detalia imediat de ce, după părerea mea. 

300 de ceaușești liliputani e o carte din două părți - scrisă în comun de Ciprian Măceșaru și Vladimir Tismăneanu, în care avem de-a face cu amintirile celor doi despre comunism.

Experiențele și percepțiile lui Măceșaru sunt ale cuiva născut și crescut într-un cartier muncitoresc al socialismului. Tismăneanu, copil al unei familii de nomenclaturiști, a copilărit prin cartierul Primăverii, garnizoana privilegiaților.

Cât de diferite vor fi amintirile celor doi despre comunism? Citește și tu ceaușeștii liliputani și vei afla.

Cartea începe cu secțiunea scrisă de Măceșaru și e urmată de cea formată din eseurile lui Vladimir Tismăneanu.

Paginile lui Măceșaru predispun la reconstrucții și descifrări mentale sau la rememorari și meditații. Adică trebuie fie să-ți imaginezi cum se trăia atunci, fie să-ți amintești, în caz c-ai prins și tu ceva ani în comunism. Nu este o carte de citit oricum și oriunde, așa cum spuneam la început. E o carte ce are nevoie de o stare de spirit adecvată, de relaxare mentală, de un fel de zen care să te ajute să înțelegi sensul și esența mesajului autorului.

Ceaușeștii liliputani din perspectiva poetică a lui Măceșaru mi s-a părut un puzzle pe care-l asamblezi din frânturi de informație cu consistență delicată, cu texte greu de descifrat, mai ales dăcă n-ai trăit timpurile la care face referire autorul. O lectură sincopată, fără personaje și cadre clare, greu de recompus mental și învăluite în ceață, așa că poți uita ușor ce-ai citit ziua precedentă și când reiei lectura nu știi pe unde-ai rămas. Mie asta mi s-a întâmplat frecvent cu liliputanii.  

Da, recunosc, deși e o carte de mici dimensiuni, am citit-o cu pauze pentru că n-am avut starea necesară s-o dau gata printr-o lectură fluidă și uneori am avut chiar impulsul de-a o abandona.

Dar n-am abandonat-o și știi de ce? Pentru că autorul are în opinia mea un stil prea intelectual, parcă destinat inițiaților, DAR… undeva în carte, Măceșaru spune: “o gaură-n plus la curea și foamea slăbea. O haină în plus și frigul devenea suportabil. În creierii nopții la coadă, de zid ca o igrasie lipiți” – ei bine, fragmentul ăsta mi s-a părut genial. Cred că Măceșaru, prin formularea asta, a reușit să sintetizeze plastic și foarte percutant adevărul ultimilor ani din perioada ceaușistă. Am avut senzația că prin doar câteva cuvinte a criogenat esența acelor vremuri de foamete, frig, întuneric și tristețe, ca într-o lecție pentru posteritate, gen "Așa NU". O formulare memorabilă pe care-aș introduce-o în orice manual de studiu al comunismului românesc din ultimii ani.

La fel, mi-a plăcut foarte tare episodul cu Bicicleta, relatare deopotrivă comică și tragică. Dacă te roade curiozitatea, citește și tu cartea.

În concluzie, ceaușeștii liliputani ai lui Măceșaru a fost o lectură lentă, oarecum monotonă, totuși m-a convins să-i citesc și alte lucrări și mai ales jurnalul din perioada 2000-2018. Partea semnată de Măceșaru mi s-a părut simpatică și nimic mai mult, dar cu accente de genialitate artistică și psihologică.

Cât despre Eseurile lui Tismăneanu, ele sunt un fel de completare sau răspuns din propria perspectivă la experiențele primului autor. Mă așteptam ca secțiunea celebrului politolog să curgă lin și unic, dar n-a fost așa. Din păcate, nu m-a impresionat, n-am reținut nimic, nu m-a îmbogățit cu nimic.  

Relația mea de prietenie cu literatura contemporană e vagă, dar aș zice că Ciprian Măceșaru e un scriitor care merită citit, chiar dacă eu cu lucrarea de față n-am prea rezonat. Am cumpărat cartea de la Libris, la ofertă, și m-a costat în jur de 5 lei.

Până data viitoare, fii zen și citește!