LITERATURA PROASTA

Cică literatura proastă se vinde bine. Între noi fie vorba, ăsta ar cam fi un truism, pentru că în general ceea ce este dăunător, toxic sau în cel mai bun caz inutil are mare vandabilitate. Nu știu cum era în trecut, dar în lumea asta progresistă, prostia și mediocritatea se vând foarte bine.


Înapoi la literatura proastă. Cine decide calitatea unei scrieri, cine are dreptul să aplice asemenea etichete? De ce o anumită literatură e mediocră? Pentru că nu e scrisă de autori consacrați? Pentru că nu teoretizează sau promovează rigide canoane literare? Pentru ca n-are mesaj cultural? Pentru că n-are suficientă diversitate?

Eu n-am auzit de vreo carte care face cititorul să fie mai rău sau mai ignorant decât înainte de lectura respectivă.

Personal, mi s-a acrit de literatura elitistă și intelectuală. Vreau să citesc o biografie interesantă, dar uneori am chef și de o siropoasă idilă cu adulter, lacrimi și despărțiri. Sau de un roman scăldat în atmosferă apăsătoare și cu un cer gri sub care se petrec crime odioase. 

Cred că e important să citim și să nu ne lăsăm complexați de biciuirile academice ale unor indivizi cu dosurile afundate în scaune scumpe și comode de epocă.

Citește ce-ți pică în mână, pactizează cu eroul ales, deschide-ți inima și mintea în fața emoțiilor și a aventurii.

Extrage din orice poveste ceva - o idee, un gând, o expresie, un cuvânt etc - la final de lectură vei fi mai bogat decât înainte de a citi prima pagină. 

Scopul literaturii nu e o teorie goală, concepte inutile sau fanfaronadă de salon, ci un om mai bun, mai informat, mai empatic, un om mai greu de manipulat.

Comentarii

Idei de lectura