In viata si in razboi - Film

Relația mea cu acest film a fost relativ lungă, foarte complicată și mai ales traumatizantă.

A fost primul și ultimul serial turcesc urmărit de mine. Știu proverbul „Never say never”, dar de data aceasta, chiar nu are sens.

Așadar…

Pasionată de filme istorice, bazate măcar parțial pe adevăr, am cautat așa ceva pe Netflix.

După minunatele serii Vikingii, Knightfall și Last Kingdom, am sperat că voi găsi ceva similar. Căutarea s-a finalizat cu o lista relativ scurtă, în capul căreia figura o imagine cu doi actori frumoși – el, un blond superb cu ochi albaștri ca paradisul biblic, ea, blondă și suavă ca adierea de primăvară. Filmul se numea „În dragoste și în război” și promitea povestea reală a dragostei dintre o rusoaică și un ofițer imperial de etnie turcă. În prima parte, acțiunea serialului se petrece în Rusia țaristă.

Am decis să urmăresc „În dragoste și în război” convinsă ca voi deschide o filă de istorie țaristă. 

Într-adevăr, primele zece episoade au fost aproape minunate și au oferit ce așteptam: ritm alert, acțiune verosimilă, chipuri frumoase, impresionante costume de epocă și mai ales locații și cadre fascinante, cu valențe istorice, cum ar fi scene hibernale de poveste, baluri somptuoase în Palatul de Marmură, decoruri magice și o recreare cvasi perfectă a atmosferei din Rusia țaristă, atât de familiară mie din literatura rusă.

După terminarea celor aproximativ zece episoade, a început coșmarul.

Atmosfera țaristă este înlocuită de teroarea și sărăcia bolșevică iar acțiunea se mută din Rusia în Istanbul. 

Urmează episoade nesfârșite despre nefericiri născute și întreținute printr-o imbecilitate colectivă, despre tradiții rigide și religia care „face și desface” totul – de la ritualul pupatului de mână al vârstnicilor până la aruncatul apei în urma celui care pleacă, în speranța unei teferi întoarceri. 

Am văzut 36 de episoade monotone, filmate în interioare fixe, în genul teatrului. Episoade cu dialoguri lapidare și enervante, în care nimic din ceea ce se petrece nu pare logic sau verosimil. Singura activitate a femeilor era să asculte pe la uși și să prepare mâncare. Practic, viața lor se desfășoară în gașca de bucătărie, în jurul oalelor și bârfind cu jumătate de propoziție, prin insinuări, interjecții și priviri. Bărbații pun „țara la cale” social, economic, politic și afectiv și decid totul conform principiilor religioase care domină individul. 

„În dragoste și în război” e filmul în care niciodată adevărul nu iese la suprafață decât diminuat și cu întârziere, filmul în care scrisorile nu ajung niciodată la destinatar, filmul în care personajele malefice joacă totul pe degete până în ultima clipă a vieții lor, filmul în care femeile sunt bucătărese care spionează totul, filmul în care toate personajele se adresează unul altuia cu „frate” și „sora”, filmul care transmite, insinuant, că datoria unui turc e să se însoare cu o turcoaică, indiferent cât de blond, chipeș sau educat ar fi. 

„În dragoste și în război” dezvăluie viața monotonă și limitată din societatea tradițională, în care „căsătoria”, „datoria” și „onoarea” sunt dictate exclusiv de precepte religioase. 

Pentru mine, „În dragoste și în război” a însemnat pierdere de vreme, dezamăgire și frustrarea simțită în fața unei false promisiuni. 

Am văzut foarte puțin din Rusia țaristă și excesiv de mult din comunitatea musulmană. N-am fost martora unei povești de dragoste, ci a mariajelor decise de alții, pe rațiuni economice sau religioase. 

După câteva episoade cu decoruri superbe am asistat la zeci de filmări în camere cu kilimuri pe pereți. 

Ca și concluzie, „În dragoste și război” este despre trista dragoste dintre turcul Kurt Seyit și aristocrata rusă Șura, o poveste bazată pe fapte reale, deși ecranizarea are și elemente fanteziste.

În final, înțelegem că acest frumos Kurt Seyit și-a sfârșit gloria și onoarea odată cu căderea imperiului țarist și ajuns la Istanbul rămâne doar un turc blond cu ochi albaștri printre milioane de „frați”.