SUB NIQABUL MEU

Tocmai am împrumutat de la bibliotecă această cărțulie, "Sub niqabul meu". N-am avut-o pe listă, nu știam de existența ei sau a autoarei.

Plimbându-mă confuză printre mii de cărți, citind titluri și răsfoind pagini din volume scrise de autori de pe toate continentele și din toate epocile, mi-au căzut privirile pe Niqab - un cuvînt care mi-a dezvăluit o temă interesantă pentru mine, islamismul și cultura arabă. În acelasi timp m-au atras dimensiunile mici ale cărții. Fiind decembrie, o perioadă destul de încărcată din an, n-am vrut să împrumut cărți prea voluminoase.

Imediat ce m-am întors de la bibliotecă, m-am apucat de citit. Cartea are doar 180 de pagini în format mic, A6, așa că am terminat-o rapid.

Un roman publicat sub pseudonimul Zeina despre drama unei femei care, după căsătorie, ajunge să trăiască într-o familie islamică fundamentalistă. 

Cartea se bazează pe un caz real petrecut în Franța zilelor noastre, trăit de însăși autoare. 

Zeina este o franțuzoaică de origine maghrebiană care duce viața obișnuită a celor mai mulți copii musulmani din societatea occidentală care, în ciuda modernizării și laicizării societății, rămân profund conectați la dezideratele religioase. 

Fata merge la școala publică din cartier, interacționează cu colegii, se joacă în pauze, dar nu mănâncă la cantină deoarece acolo se servea și carne de porc.

Spre sfârșitul ciclului primar, Zeina remarcă primele semne ale izolării. Copiii se separă deja în grupuri pe criterii etnice sau religioase și singurele subiecte comune cu colegii ramân programele tv și desenele animate. 

Timpul trece, Zeina crește și resimte tot mai acut diferențele dintre ea și colegi sau restul societății „cu cât înaintam în adolescență cu atât menghina familei mă strângea mai tare”.

Zeina poarta haine tradiționale musulmane, închise la culoare, nu merge la cumpărături și nu are niciodată bani de buzunar. Nu are voie să se machieze nici măcar discret și nici să participe la aniversările colegilor sau „să hoinărească de plăcere prin oraș”.

Zeina nu are prieteni și singura socializare se petrece fie în familie, cu rudele, fie cu musulmanii de la centrul religios din cartier, unde merge regulat. 

Fata e strict controlată de familie. Orarul ei școlar e copiat și lipit undeva în bucătarie, deasupra chiuvetei, și orice întârziere trebuie justificată. Practic, maică-sa știa la ce oră termina cursurile și calcula cât timp îi trebuie fetei să ajungă acasă. Când întârzia, Zeina era luată la întrebări „câteva minute de întârziere mă expuneau la nesfârșite întrebări”. 

Fata termină școala, cel mai probabil echivalentul liceului de la noi, și intenționează să-și continue studiile, dar părinții se opun și o direcționează spre căsătorie „practic, sintagma "a face cariera" era inexistentă în vocabularul nostru”.

Dacă vrei să afli povestea uluitoare a Zeinei, citește și tu cartea.