Un print si jumatate - Film

Un film românesc cu buget redus, plictisitor și irelevant, care nu mi-a transmis nici o emoție. Încercarea asta artistică mi s-a părut fără intrigă, temă, acțiune, început sau sfârșit.

„Un prinț și jumătate” e mai degrabă o jucărie dadaistă, pentru ca a ratat cam tot - fir narativ, personaje relevante sau idee cinematografică. 

În căutarea originalității, regizorul și scenaristul au închegat o filmare cu excesive figuri de stil vizuale în dauna coerenței elementare. 

Adică te uiți la un film din care nu înțelegi nimic și care nu te îmbogățește cu nimic – îndrăznesc să zic: pierdere de vreme.

Personajele sunt trei prieteni (Iris, Istvan și Marius) care locuiesc împreună, într-o falsă armonie construită să le dilueze conștiența nefericirii. 

Despre doi aflăm că sunt actori (Iris și Istvan), n-au partener de viață și nici prea mulți bani și de aceea trăiesc împreună în casa celui de-al treilea prieten din grup, Marius, care practic îi susține financiar. Despre el înțelegem că este proprietar de casă și mașină, are bani, este divorțat și are o fiică rămasă în grija mamei.

Dialogurile relevă cioturi intelectuale, personajele sunt deseori incapabile să susțină coerent o idee – vezi scena în care Iris și Istvan se întâlnesc cu Lați – un ratat poet ungur frumos și original din Transilvania – și discută despre artă, actorie și tehnici. Dialogul dintre cei trei e atât de incoerent, încât trădează lipsa de idei, vocabular elementar și deficiențe de comunicare.

Iris mi s-a părut un personaj antipatic și  superficial - o snoabă căreia îi place să se joace prostește cu ideile și limbajul. Declamă superior că ea nu s-ar putea îndrăgosti de fizicul unei persoane, ci doar de suflet și minte. Dar la prima întâlnire cu adonisul Lați, se topește rău fătuca și dezvoltă o obsesie pentru ochii albaștri ai ungurului. 

Enervant până la insuportabil mi s-a părut și modul ei de a vorbi – fără subtitrare, printul si jumatatea ar fi complet neinteligibile. 

Din nefericire, filmul a fost construit cu accent tocmai pe Iris, personajul tern și neatractiv. 

Prezența lui Istvan e atât de discretă în economia filmului, încât nu reții nimic nici despre el, nici cu el.

Un personaj credibil și bine interpretat este Marius, jucat de Marius Manole – sensibil, generos, își trăiește cu demnitate și în liniște nefericirea divorțului și despărțirea de propriul copil.

Lați e personajul luminos și original al filmului. Scena de călărie pe câmpia verde mi s-a părut cu adevărat profesionistă și e, probabil, singura care-mi va persista în memorie, corelată cu filmul.

Un alt plus al producției este prezența, chiar și episodică, a actorului actor Emilian Oprea la o scenă filmată în cimitir.

Una peste alta, mi s-a părut un film mediocru, din cauza actriței din rolul principal și a scenariului haotic.