Martor - Dinu Cernescu

Regizor roman de teatru si film, cu bogata activitate profesionala, dar care si-a gasit timp si pentru cateva carti izvorate din propria viata.

Dinu Cernescu s-a nascut in 1935 si a murit in 2024.

Cartea "Martor" a fost tiparita la Editura Semne, in 2012.

O carte cu umor si sarcasm de intelectual exigent. Chiar o carte de memorii utila, din care afli amanunte despre epoca de atunci, despre dedesubturile vieti autorului, despre mediul in care se invartea si despre colegi, prieteni sau cunostinte. O scriere curajoasa, a unui om care risca sa deranjeze, memorii utile posteritatii si demnitatii lui Cernescu. Si cam intelegi asta inca de la incepu, citind dedicatia facuta putinilor prieteni mentionati si " poate inca unul sau doi - desi ma indoiesc".

Relatarile sunt cronologice si cursive, compunand chiar o poveste care intereseaza cititorul. Fara descrieri, epitete sau consideratii inutile. Practic, se vede ca autorul e om de arta - surprinde exact esenta evenimentelor sau personajelor mentionate.

Memoriile incep ca la teatru, unde cortina se ridica si esti in miezul actiunii si atmosferei. La fel face si Cernescu, care ne introduce brusc intr-o atmosfera deopotriva ridicola si emotionanta, o petrece la care fusese invitat:

"Pe cand se apropia toamna care a trecut, am fost invitat la o aniversare, o prietena venita din strainatate isi sarbatorea ziua de nastere. Cadea bine sarbatorirea, pentru ca de curand se terminase si refacerea casei care, dupa ani de lupte, le fusese in sfarsit retrocedata. Am ajuns putin in intarziere si cand am intrat am avut un soc. La cei 75 de ani ai mei, cu exceptia gazdei, eram cel mai tanar. Lumini strunite de abajururi din care mai iesea cate o molie intarziata dadeau camerelor lumini mestesugite. Muzici frantuzesti din anii '70 se  scurgeau prin colturi. Pe un enorm bufet erau cateva sandvisuri cu urme de somon si...multe floricele. Sotul doamnei statea prabusit intr-un fotoliu. Avea ochelari negri si la inceput am crezut ca e mort. De altfel, de fiecare data cand la intrare se suna ma asteptam sa apara baietii cu cosciugul. Si totusi, peste tot si peste toate plutea o atmosfera magica, era buna dispozitie a acelor umbre care pendulau elegant intre racla si bairam. Mai spre bucatarie se chicotea salbatic de credeai ca se pune de un viol de catre doamnele octogenare cu baiatul care aducea sifoanele. In momentele de liniste, in pauzele dintre muzici si rasete se auzeau pe parchetul proaspat lustruit bocaniturile ritmice ale carjelor invitatilor. Petrecerea era in toi, protezele scartaiau, se stingeau tigari in pahare, se spuneau porcarii in frantuzeste, o pisica vomita intr-un colt. Plec nebagat in seama de nimeni. Respir. Afara e noapte si liniste". 

Cernescu vorbeste despre "ceaiurile cu paine neagra si cu magiun" din tinerete, despre "revelatia Americii" cand vede primul obiect de plastic, un colac de WC "momentul era istoric. Zece pustani adolescenti stateam in jurul closetului familiei Mardarescu si ne uitam la capacul de closet. America! In clipa aceea acel closet era America". 

Autorul ne dezvaluie si inceputurile atractiei lui pentru scena: "Teatrul National, bombardat in timpul razboiului, se refugiase la Sfantul Sava, unde, pe scena salii de teatru a liceului, aveau loc spectacole (...) zilnic treceau prin curtea liceului decoruri - dinspre magazia unde erau tinute catre scena si inapoi. Treceau case de mucava, pomi din placaj, campuri pictate, nori negri si albi, cate o fantana, trecea o lume intreaga de basm si irealitate (...) mai trecea si calul care juca in piesa lui Eftimiu si care era urcat pe scara mare a liceului dupa ce i se puneau pe copite un fel de galosi de cauciuc ca sa nu alunece".

Cea mai mare parte din amintirile autorului se refera la perioada petrecuta in comunism - cum ajunge el sa studieze teatrul, cum se facea meseria in acele vremuri sau cum se pleca in turnee in strainatate. 

Dupa schimbarea regimului politic si-a continuat activitatea atat in teatru, cat si in televiziune, si cartea cuprinde si intamplari din vremurile post-comuniste. 

Dinu Cernescu a murit chiar la inceputul acestui an, 2024, asa ca memoriile lui acopera o perioada lunga din viata si activitatea lui artistica. 

Regizorul si-a adunat amintirile in cateva volume, toate aparute la editura Semne: "Regizor" 2009, "Martor" 2012 si "Intalniri" 2017.

Eu n-am citit pana cum decat "Martor", dar saptamana aceasta le dobor si pe celelalte, asa ca voi putea face o prezenta mai ampla, din viziunea mea, despre ceea ce a scris Dinu Cernescu. 

Prima carte m-a incantat teribil si m-a retrimis emotional catre piese vechi de teatru. Am gasit prea putine pe youtube, dar in compensare exista o multime de piese radiofonice. 

Prima alegere ar fi fost "Escu" din 1991, dupa piesa omonima scrisa de Tudor Musatescu. Pana acum, esec.

----

"Regizor" un alt volum autobiografic al lui Dinu Cernescu, cu scene reluate si in "Martor".

Cartea incepe prin rememorarea episodului care va schimba dramatic viata familiei: "amintirea cea mai veche si cea mai importanta din copilaria mea e cea a unui telefon care suna, suna si iar suna. Nu imi place aceasta amintire pentru ca a marcat ziua in care a fost arestat tatal meu, adica 14 septembrie 1949. Zi de sarbatoare, Ziua Crucii! Tata fusese ridicat in timpul noptii.Eu eram la mine in camera. Aveam 15 ani (...) eu sunt copilul generalului Alexandru Cernescu, pilot, si al profesoarei Natalia Cernescu. Tata era oltean iar mama se tragea dintr-o familie de francezi moldovenizati. Aveam o viata indestulata: tata era o persoana importanta, mama era profesoara, aveam un apartament spatios, duceam o existenta de tip burghez, asa cum duceau, de fapt, toti prietenii familiei mele. Din clipa acelei nopti de 14 septembrie, viata noastra s-a schimbat complet".

Tatal ajunge in colonia Balta Alba unde vizitele se faceau intr-o atmosfera suprarealista. 

Cartea se concentreaza pe cariera de regizor, cu detalii despre turnee, piesele montane si, uneori, sicanele de care avea parte lumea teatrului din partea cenzorilor culturali.

"Regizor", un volum interesant in principal pentru cei care traiesc si muncesc in lumea teatrului, cu multe detalii poate neinteresante pentru publicul spectator corelat cu teatrul doar prin vizionare.