Tatuatorul de la Auschwitz - I

O mizerie de carte, o insulta la adresa literaturii, a Holocaustului si a inteligentei cititorilor, dar si o dovada ca azi literatura e jalnica. Pentru ca oamenii din domeniu sunt niste mercantili de proasta conditie intelectuala si morala. 

Cartea asta e o inlantuire de minciuni despre care autoarea are indrazneala sa sustina ca sunt adevaruri in proportie de 95% - interviul ei din The Guardian ( https://www.theguardian.com/books/australia-books-blog/2018/feb/16/stealing-moments-stealing-time-the-love-story-that-started-with-a-tattoo-in-a-death-camp).

Tatuatorul asta se vrea o impresionanta lectie despre dragoste, barbarie, moarte si supravietuire. In realitate, e doar o inlantuire de minciuni prost ticluite, de anacronisme istorice si de fantezii lugubre. 

Personal, n-am simtit nici o clipa vreun impuls de empatie sau compasiune, pentru ca fiecare fraza din carte mi-a indus convingerea unei farse. 

Ni se spune ca Tatuatorul e povestea dragostei dintre doi detinuti evrei la Auschwitz: Lale, de 24 de ani, si Gita, care avea 14-15 ani. Cu siguranta cei doi au fost detinuti la Auschwitz. Ca daca nici macar numerele lor nu corespund cu inregistrarile de arhiva, atunci chiar avem o completa si odioasa farsa. 

In afara de trecerea lor prin Auschwitz, nu cred ca exista vreun alt adevar in aceasta carte ce se pretinde bazata pe realitate. Din pacate, nici ca fictiune nu e valoroasa, pentru ca autoarea e in afara oricarei minime documentari despre Auschwitz, SS sau armata sovietica. Iar talentul ei literar e de-a dreptul insipid. 

In timpul calatoriei spre Auschwitz, intr-un vagon de vite supraaglomerat in care detinutii isi faceau si necesitatile si unde cel mai probabil aerul era pestilential, Lale vede campurile de flori si chiar le inspira mirosul. Lale nu face asta printr-o fereastra, pentru ca vagonul nu are. Lale face asta printr-o minuscula crapatura din lemnul peretelui vagonului:

"din cand in cand trec peste campuri napadite de flori (...) le inspira parfumul, culorile vii trec in goana prin fata ochilor sai, campuri intregi de maci danseaza in adierea vantului - o mare purpurie"

"Colegii" de calatorie isi propun sa sparga peretii vagonului si sa fuga. Dar inteleptul Lale le da replica: "daca peretii astia ar fi putut sa fie sparti, nu crezi ca o vaca ar fi facut-o pana acum?" - excelent rationament!.

Unul dintre detinuti propune sa se revolte, dar curajosul si solomonicul Lele ii deschide mintea: "noi avem pumni, ei au pusti - cine crezi ca o sa castige?". 

Din dejectia asta "literara" invatam ca la Auschwitz detinutii erau intampinati la venire, pe peron, chiar de seful lagarului, care le ura: "Bine ati venit".

Lale sta in rand si asteapta sa fie tatuat cu numarul de identificare. La ezitarea lui, intervine un ofiter SS care "ii trage haina de pe el, ii rupe maneca de la camasa si ii asaza bratul stang pe masa" (32407). De unde intelegem ca nazistii nu erau chiar seriosi cu doctrina lor rasiala si teoriile de "Untermenschen". De altfel, cartea abunda in scene de apropiere fizica si chiar afectiva intre SS si unii prizonieri evrei.  

Transportul de detinuti ajunge la dus - ala clasic, cu apa. Dupa ce se dezbraca, exact cand e in curul gol, pe Lale il impresoara curajul, asa ca da foc vestonului de care tocmai se lepadase, cu un chibrit. Nu va imaginati vreun distrugator incendiu. N-a fost decat un foc de paie, dar care i-a confirmat personajului demnitatea. 

Prin gura batranului Lale asezat pe depanat si prin penelul "memorialistic" al scriitoarei, ni se povesteste scena in care niste SS impusca 3 detinuti iesiti noaptea afara din baraca si plecati sa-si faca nevoile sub cerul liber. Lale asista la scena pentru ca el insusi iesise in acelasi scop. Intelegem asadar ca detinutii aveau o generoasa libertate de miscare, zi si noapte. Si mai intelegem ca mortii erau lasati de izbeliste prin lagar. De aici, deducem ca regulile lagarului si protocoalele erau doar formale.

Detinutul nostru e un tip super destept, invata sa faca tigle rapid si dupa numai cateva zile ar fi fost la fel de bun ca muncitorii cu experienta, daca nu l-ar fi impiedicat "crampele si durerile foamei".

Lale urmeaza in lagar, cu sfintenie, o filosofie de supravietuitor: "tine capul plecat, face ce i se cere, nu protesteaza niciodata. In acelasi timp, observa pe toata lumea si tot ce se petrece in jurul lui".

Tot din amintirile lui, povestite scriitoarei ulterior premiate, aflam ca el "a asistat la un act inimaginabil": nemtii au scos dintr-un camion un numar mare detinuti, i-au bagat intr-un autobuz, au turnat in interior un lichid dintr-o canistra si i-au ucis pe toti. Cum? N-am inteles cum au murit oamenii aceia, dar mi-am imaginat vizual scena in care scoti din camion, bagi in autobuz, apoi bagi din nou in camion. Si m-am blocat. Dar si Lale, care, traumatizat emotional, are nevoie" de sapte zile ca sa-si recapete cunostinta".  

Soarta i se schimba si devine "Tätowierer" - tatuator. Nu de arta, ci de numere de identificare. Ingerul salvator e un alt tatuator, parizianul Pepan, fost universitar, care-l scapa de la moarte printr-o actiune si conjunctura absolut abracadabranta: "treceam pe langa baraca ta exact cand trupul iti era aruncat intr-o caruta cu mort si muribunzi. Un tanar se ruga de SS-isti sa te lase, spunand ca o sa aiba el grija de tine. Cand s-au dus in blocul urmator, te-a tras jos din caruta si a inceput sa te tarasca inapoi inauntru. M-am dus sa-l ajut". Sa ne intelegem: scena poate fi verosimila, dar, pentru mine, nu in cazul lui Lale, ca prea este el detinutul caruia i se intampla numai lucruri extraordinare.

Unul dintre motto-urile personajului nostru este "cel care salveaza o viata salveaza lumea intreaga". Suna bine dar ma intreb cine l-a inventat. Daca paternitatea ii apartine lui Lale, avem, in sfarsit, o oaza de lumina in negura multor mistificari.  

Lale nu devine kapo, care erau alesi pentru cunoasterea limbii germane si pentru duritate, ci devine tatuator. La ce-i foloseau abilitatile de poliglot (slovaca, germana, franceza, maghiara, poloneza, rusa) in munca de tatuator? Eu n-am inteles, dar asta denota doar limitarile mele. Nimic altceva.

Lale incepe munca si prima zi, ca de obicei: istovitoare. La fel a fost si pentru Lale, mai ales ca avea remuscari si procese de constiinta: "nu pot sa fac asta. Te rog, Pepan, nu putem sa facem asa ceva (...) spaima se instaleaza adanc in oasele lui Lale". La pasajul asta, efectiv, mi-a dat lacrima.

The tattooist of Auschwitz (2018) - Cartea asta nu e realitate, ci o mediocra fictiune istorica, bazata pe amintirile, uitarile sau minciunile unui prizonier. Nu cred ca exista documente sau surse suplimentare de confirmare pentru peripetiile tatuatorului. Cred ca un titlu mai potrivit ar fi fost "Aventurile tatuatorului de la Auschwitz".

Scriitura asta insailata in roman pentru naivi si ignoranti merita mare atentie, asa ca "va urma".