AM FOST MEDIC LA AUSCHWITZ
O carte de memorii despre ororile din lagarul nazist de la Auschwitz. Autorul este Miklos Nyiszli, un medic roman de etnie maghiară, deportat împreună cu familia.
Autorul mărturisește: “am scris fără patimă, fără exagerare, evitând orice efecte de stil și respectând întocmai adevărul”.
O carte de vreo 400 de pagini în care autorul relatează nud evenimentele la care a participat sau asistat pe durata prizonieratului la Auschwitz.
Citim relatări de episoade disparate împletite cu multe reflecții personale, accentuate uneori cu epitete descriptive.
Cartea începe cu prezentarea trenului deportaților, o garnitură compusă din 40 de vagoane “o după-amiază toridă de mai. Un vagon marfă cu uși ferecate și cu plasă de sârmă ghimpată la ferestre. Aerul, îmbâcsit de emanațiile a 90 de oameni nespălați (foarte multi din acel vagon erau medici, farmaciști și familiile lor, se cunoșteau între ei) – ne oprim în fața unei gări destul de mari pe al cărei frontispiciu stă scris cu litere gotice Auschwitz”.
Urmează primele impresii despre lagărul în care a ajuns “în interior, sute de bărăci de lemn vopsite verde și acoperite cu carton gudronat se înșiră de-a lungul unor străzi lungi și drepte”.
Încă de la sosire, doctorul Miklos Nyiszli remarcă uimit „un enorm coș de fum care se înalță din extremitatea unui clădiri uriașe, cu două etaje, construită din cărămidă roșie”.
Mengele e prezent pe rampă la sosirea fiecărui tren, pentru selecția materialului uman. Pentru că doctorul Miklos studiase și trăise în Germania timp de 10 ani, este ales să lucreze ca medic legist în echipa doctorului morții, Menghele.
Autorul e dus la administrația lagărelor, unde i se completează o fișă, apoi e dus la dezinfecție, tuns și tatuat: „am o stare sufletească ciudată. Dar cum niciodată nu mi-am irosit timpul în deznădejdi inutile, și de data asta trebuie să mă adaptez noilor imperative ale destinului. Nu, n-am voie să disper, n-am voie să fiu sentimental, n-am voie să fiu nici măcar lucid”.
Așa ajunge în lagarul Auschwitz doctorul Miklos, unde devine numărul A 8450.
Am fost medic la Auschwitz, o carte de memorii în mare parte interesantă, dar parcă prea lungă și de aceea riscă să devină după vreo 200 de pagini plictisitoare. La fel, aș zice că autorul inserează în exces meditații personale care parcă sparg ritmul narațiunii și al interesului cititorului. De aceea, eu am mai sărit din pasajele cu reflecții și epilogul l-am parcurs pe diagonală.
Citește și tu cartea, e un document istoric important, tradus și vândut în multe țări.
De altfel, însemnările doctorului Miklos au fost parte din materialul acuzării în procesul de la Nurnberg.
Autorul mărturisește: “am scris fără patimă, fără exagerare, evitând orice efecte de stil și respectând întocmai adevărul”.
O carte de vreo 400 de pagini în care autorul relatează nud evenimentele la care a participat sau asistat pe durata prizonieratului la Auschwitz.
Citim relatări de episoade disparate împletite cu multe reflecții personale, accentuate uneori cu epitete descriptive.
Cartea începe cu prezentarea trenului deportaților, o garnitură compusă din 40 de vagoane “o după-amiază toridă de mai. Un vagon marfă cu uși ferecate și cu plasă de sârmă ghimpată la ferestre. Aerul, îmbâcsit de emanațiile a 90 de oameni nespălați (foarte multi din acel vagon erau medici, farmaciști și familiile lor, se cunoșteau între ei) – ne oprim în fața unei gări destul de mari pe al cărei frontispiciu stă scris cu litere gotice Auschwitz”.
Încă de la sosire, doctorul Miklos Nyiszli remarcă uimit „un enorm coș de fum care se înalță din extremitatea unui clădiri uriașe, cu două etaje, construită din cărămidă roșie”.
Mengele e prezent pe rampă la sosirea fiecărui tren, pentru selecția materialului uman. Pentru că doctorul Miklos studiase și trăise în Germania timp de 10 ani, este ales să lucreze ca medic legist în echipa doctorului morții, Menghele.
Autorul e dus la administrația lagărelor, unde i se completează o fișă, apoi e dus la dezinfecție, tuns și tatuat: „am o stare sufletească ciudată. Dar cum niciodată nu mi-am irosit timpul în deznădejdi inutile, și de data asta trebuie să mă adaptez noilor imperative ale destinului. Nu, n-am voie să disper, n-am voie să fiu sentimental, n-am voie să fiu nici măcar lucid”.
Așa ajunge în lagarul Auschwitz doctorul Miklos, unde devine numărul A 8450.
Am fost medic la Auschwitz, o carte de memorii în mare parte interesantă, dar parcă prea lungă și de aceea riscă să devină după vreo 200 de pagini plictisitoare. La fel, aș zice că autorul inserează în exces meditații personale care parcă sparg ritmul narațiunii și al interesului cititorului. De aceea, eu am mai sărit din pasajele cu reflecții și epilogul l-am parcurs pe diagonală.
Citește și tu cartea, e un document istoric important, tradus și vândut în multe țări.
De altfel, însemnările doctorului Miklos au fost parte din materialul acuzării în procesul de la Nurnberg.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Spune-ti si tu parerea