INTR-O ZI MA VOI INTOARCE LA TINE

O altă poveste de dragoste imaginată de Agnes Martin-Lugand, franțuzoaica devenită subit celebră după best-seller-ul "Oamenii fericiti citesc și beau cafea".

"Într-o zi mă voi întoarce la tine" ne aduce incredibila poveste de viață și de iubire a unui personaj feminin excepțional - Hermine.

Tânără și debusolată, fără casă sau familie, prinsă între sex întâmplător și droguri, Hermine bântuie Franța fără destinație sau scop: "ca să am ce mânca și să nu dorm mereu pe-afară eram în stare să fac orice; mă murdăream, având din ce în ce mai puțin respect pentru trupul meu".

Pe drumurile ei de hoinăreală, Hermine ajunge prin Provence - loc în care începe șirul de coincidențe fantastice, specific literaturii lui Martin-Lugand.

Într-un bar Hermine îl cunoaște pe Joe, un senior de vreo 60 de ani, patron de complex turistic, aflat în mare nevoie de personal pentru hotelul lui. Așa ajunge Hermine la Dacea, angajată temporar pentru 6 luni, cu salariu, casă și masă.

Dar socoteala de-acasă nu se potrivește mereu cu cea din târg iar Hermine rămâne pentru mulți, mulți ani la Dacea, pe domeniul lui Joe și al soției lui rusoaice, pe nume Mașa. De altfel, "dacha" este un cuvânt rusesc care înseamnă "casă la țară unde-ți petreci vara".

Dacă vrei să știi cum a decurs viața Herminei la Dacea, ce face ea acolo, dacă și cu cine s-a căsătorit, dacă are copii sau nu, dacă este sau nu fericită, citește și tu "Într-o zi mă voi întoarce la tine". 

Așteaptă-te la surprize și coincidențe, la personaje excepționale în situații excepționale, la romantism și un car de clișee literare și dialoguri sau gânduri ce frizează uneori ridicolul. Iată un scurt exemplu: 

"aș vrea atât de mult să cred că te vei întoarce într-o zi, dar mi-e teamă să sper în zadar. Mi-am petrecut toată viața așteptând să se întoarcă cineva. Toată lumea mă părăsește, dar nimeni nu se întoarce vreodată" sau 

"buzele noastre s-au găsit în sfârșit. Gura lui, care punea stăpânire pe a mea, îmi răvășea inima și simțurile. Gura lui pe care o așteptasem toată viața mea de adult, ștergea amintirile altora, ale celor care-mi făcuseră rău, ale lui X, care mă îngrijise. Acest sărut, primul nostru sărut, era fără sfârșit. Imediat ce mă depărtam, el revenea și mai avid" și un ultim exemplu, cred eu, relevant: 

"l-am tras în interiorul morii, n-a rezistat tentației. Când am ajuns în cameră am făcut ceea ce n-aș fi crezut niciodată că sunt în stare să fac - mi-am lăsat rochia să alunece pe podea. M-am oferit lui fără rezerve, fără pudoare (...) Y mă iubea în întregime, cu pasiune. Mângâierile lui, sărutările lui erau irezistibile. Ale mele îl devorau. Nu atinsesem niciodată un trup ca al său. Mâinile lui, buzele lui, mă făceau să urc pe culmi de plăcere necunoscute. Știam acum ce înseamnă iubirea absolută. Și-apoi l-am simțit pe Y în mine, plenitudinea m-a copleșit, m-am agățat de umerii lui, l-am lăsat să apese cu toată greutatea corpului său, aveam nevoie de asta, o doream". 

Fără a-ți da detalii care să dezvăluie acțiunea, îți mai spun doar că Joe și Mașa, stăpânii acelui loc din Provence, devin familia pe care Hermine n-a avut-o niciodată. 

Romanul are în jur de 300 de pagini și a fost tipărit la Editura Trei care a scos pe piață o carte prietenoasă, cu scris mare și file bine lipite. 

În 2021 "Într-o zi mă voi întoarce la tine" a fost recompensat cu premiul Les petit mots de libraires.

Spre deosebire de mine, multe publicaíi franceze au gustat foarte tare povestea asta de dragoste, pentru că iată ce au scris: 

Le Parisien - "O poveste înduioșătoare despre rănile copilăriei, despre doliu și renaștere"

Actualité - "Cel mai recent roman al lui Agnes Martin-Lugand ne arată cât de neașteptată este viața și cum, uneori, fericirea și durerea te pot compleși în același timp"

Le Parisien Weekend - "Agnes Martin-Lugand scrie cu nespusă înțelegere atât despre reușitele, cât și despre eșecurile noastre"

Pentru mine a fost cel mai slab roman scris de autoare și cel care m-a decis definit să-i ignor cărțile în viitor. Dacă romanul de debut mi s-a părut chiar reușit, următoarele le-am simțit tot mai slabe, mai comerciale. Până în faza în care am ajuns să percep literatura lui Agnes Martin-Lugand ca un soi de mucegai literar - anost, fără personalitate și care crește din el însuși. Scriitura e însă limpede și nepretențioasă, cu frazare coerentă și armonioasă.