LA INCEPUT A FOST SFARSITUL

Dacă vrei să afli prin ce mijloace și-au instaurat bolșevicii regimul în România, cum intimidau electoratul, cum falsificau alegerile sau cum își eliminau adversarii politici, citește și tu această carte de memorii scrisă de Adriana Georgescu, secretara de cabinet a generalului Nicolae Rădescu, ultimul premier al țării înainte de instaurarea regimului comunist. 

La numai 22 de ani autoarea este avocată, ziaristă și critic de film la ziarul Universul literar, dar și infirmieră voluntară la un spital militar.

Tot cam atunci încep și problemele ei, din cauza articolelor în care critică regimul nazist aliat. Este căutată de Siguranță, dar reușește să fugă la timp și se refugiază în provincie unde stă ascunsă într-o casă alături de alți dizidenți:

"nu înțeleg ce se petrece. Am devenit brunetă, am acte false și locuiesc la Câmpulung (...) locuiesc într-o casă dintr-un oraș pe care nu-l cunoșteam. Un orășel de provincie drăguț și pașnic. O casă unde nu m-am simțit în largul meu. Cel puțin la început. Acum m-am obișnuit, împart camera cu o tânără de vârsta mea, o evreică pe nume Coca. Și ea se ascunde. În altă cameră, patru băieți. În sufragerie, stăpânii casei, Sandu și Iana. Sandu face parte dintr-o rețea de rezistență și el e cel care ne organizează munca. Începând cu orele opt seara, casa se scufundă în tăcere. Ascultăm emisiunile de la BBC și Vocea Americii. Iana stenografiază comunicatele aliate. Pe urmă noi le multiplicăm la roneotip".

Războiul se sfârșește, se încheie armistițiu iar bolșevicii ne devin aliați și mai ales șefi totalitari și fără scrupule: 

"zvonurile care circulă de la un sat la altul sunt mai iuți decât rușii și aflăm astfel despre un soi de invazie de sălbatici care nu seamănă câtuși de puțin cu armata aliată și prietenă promisă de comunicatele de la radio. Se vorbește de violuri, de jafuri în serie. Poate că sunt doar zvonuri. Băieții ne povestesc alt zvon care circulă, conform căruia rușii ar viola trei feluri de obiecte: ceasurile, femeile și automobilele". 

Adriana Georgescu se întoarce în București, unde găsește un oraș distrus, cu "oameni sărăciți de bombardamente sau jafuri". 

Se angajează din nou în presă, la un ziar politic de această dată, și astfel întră în contact direct cu realitățile sociale și politice:

"comuniștii fac manifestații aproape zilnic. Membrii comitetelor sindicale nu sunt aleși prin vot secret, ci prin ridicarea mâinii. În uzine, muncitorii au protestat, cerând votul secret. Comuniștii au chemat atunci, ca să asiste la votul prin ridicarea mâinii, niște agitatori înarmați. Muncitorii nu au arme și, chiar daca ar avea, ar fi inutil. Pe străzi trec în sus și în jos patrule sovietice. Armata Română e pe front. Partidul comunist, acoperit de Armata Roșie, poate să acționeze după bunul plac". 

Din presă, printr-o conjunctură, ajunge secretara premierului Rădescu: "de când sunt șefă de cabinet nu mai ajung să citesc nici o carte. În schimb, citesc zilnic buletinele de presă și radio și toate ziarele".

În țară se instaurează dictatura bolșevică: "dramele care se desfășoară sub ochii noștri sunt tot mai numeroase. Ultima este deportarea cetățenilor romîni de origine germană în lagărele de muncă din URSS. Asistăm, neputiincioși. De astă dată, nimeni nu are nici o putere. Decizia este luată și executată direct de ruși, care nu acceptă nici intervenții, nici reclamații. Operația e condusă de NKVD".

Urmează înlocuirea premierul Rădescu cu Petru Groza, cel care va conduce primul guvern comunist din România. Înainte de înlăturare, Rădescu a dat la radio un comunicat către țară, evident nepreluat de presa scrisă: 

"o mână de canalii devorate de ambiții, la ordinul a doi străini, Ana Pauker și Vasile Luca, încearcă să subjuge poporul român  și, în acest scop, nu ezită să folosească armele teroarei (...) sufletul negru al celor fără Dumnezeu și fără patrie nu a șovăit nu a șovăit să se încarce cu aceste păcate". 

Adriana Georgescu este arestată, la fel ca alte mii de oameni prigoniți de regimul bolșevic. E închisă la Văcărești, în condiții inumane, supusă batjocurii, torturii și interogatoriilor nesfârșite de echipa de torționari condusă de evreul Nicolschi, pentru a semna declarații false și incriminatoare. Într-un simulacru de proces e condamnată la câțiva ani de închisoare, dar reușește să fugă în Occident, cu ajutorul prietenilor și mai ales a alui Ștefan Cosmovici, care-i va deveni ulterior soț.

Cartea a apărut în Franța în 1951 la editura Hachette, cu o prefață scrisă de Monica Lovinescu, care s-a semnat sub pseudonimul Claude Pascal de teama repercusiunilor comuniste asupra mamei ei, rămase în România.