Din cer au cazut 3 mere - 8

O noua descoperire care m-a multumit: "Din cer au cazut 3 mere", un roman atipic scris de Narine Abgarian, scriitoare rusa de origine armeana. 

Si cartea asta a fost premiata cu Iasnaia Poliana (Poiana luminoasa), ca si "Zuleiha deschide ochii", citita de mine recent. 

Merele astea au aparut la noi la editura Humanitas, in colectia Raftul Denisei, din care mi-am propus sa citesc mai mult anul acesta. Pana acum, sfarsit de februarie, m-am tinut de plan.

Cartea incepe bizar, cu ceea ce face Sevoianţ Anatolia inainte de moarte, cum pregateste ea totul, inclusiv hainele de inmormantare sau cum lasa gospodaria in ordine, de exemplu, precauta, pune mai multa mancare la gaini, duce mancarea la rece in beci etc: 

"Înainte de a pleca pe lumea cealaltă, ea a udat temeinic grădina de zarzavat și le-a dat găinilor ceva mai mult de mâncare, să nu stea lihnite – cine știe când aveau să-i găsească vecinii trupul neînsuflețit? Apoi a scos capacele de pe butoaiele cu apă de ploaie aflate sub jgheaburi, ca, în caz de vreo furtună neașteptată, șiroaiele de apă venite de sus să nu roadă fundația casei. Pe urmă a luat la rând polițele din bucătărie, a adunat toate proviziile neterminate – străchini cu unt, brânză și miere, un codru de pâine și jumătate de găină fiartă – și le-a dus în pivnița răcoroasă. A scos din șifonier „veșmintele de înmormântare“: o rochie simplă de lână cu guleraș alb de dantelă, un șorț lung cu buzunarele brodate cu fir de mătase, pantofi cu talpă plată, șosete împletite (toată viața îi înghețaseră picioarele), lenjerie de corp spălată și călcată cu grijă, precum și mătăniile cu cruciuliță de argint ale străbunicii". 

Si dupa ce si-a pus lucrurile si gandurile in ordine, "imediat după amiază, când soarele, trecând de zenit, se rostogolea ceremonios spre marginea de apus a văii, Sevoianţ Anatolia s-a întins să moară".

Cu o asemenea deschidere, pentru mine, cartea a fost un succes aproape garantat. Un inceput cu personalitate si care anunta o poveste unica. 

Si exact asta vei gasi in acest roman: o poveste individuala si individualizata care nu-ti va aminti de nici o alta carte, nici o alta comunitate sau nici un alt personaj. 

Merele astea sunt cu-adevarat unice. 

Bref, vei citi despre o comunitate aparte, cu oameni nepereche si care traiesc intr-un mod original - un fel de fresca a unei societati de care n-ai avut habar si despre acum, prin merele lui Abgarian, afli cu uimire, incantare si parca un soi de nostalgie. Pe mine, cel putin, m-a incercat un sentiment de nostalgie incerta si inefabila. 

Mi-au placut foarte tare subiectul original, modul in care se desfasoara non-actiunea, stilul aproape oral, cu fraze lungi si aparent dezlanate, exact ca-n vorbirea orala, cotidiana: 

 "Magtahine i-a ascultat sfatul, dar a rămas supărată tare pe bărbatul ei, și ca răzbunare și-a îmbogățit șuvoiul nesfârșit de văicăreli cu noi aluzii vagi, cum că nici cel mai lipsit de suflet prostănac nu-i va putea șterge din inimă chipurile oamenilor dragi, fiindcă inima ei e mare și fără fund, nu ca inimile prăpădite ale celor care sunt în stare, fără nici o tresărire de conștiință, să scoată din casă tot ce a avut, are și va avea mai scump o mamă lipsită de egoism, iubitoare și nefericită, și dacă acești oameni cu inima uscată pot să- și încuie sub lacăt durerea, ea nu e în stare de așa ceva, că au lăsat-o puterile și sufletul îi este asemeni unei fiare prinse în capcană, care nu poate nici să se elibereze, nici să moară, ci doar să-și aștepte umilită sfârșitul inevitabil și cumplit".

Merele lui Abgarian ne aduc nu doar personaje interesante, fapte incredibile si atmosfera pierduta a unei societati patriarhale unice, ci si retete de bucatarie, metode de preparare a tutunului, obiceiuri sau denumiri culinare. Cel mai probabil, nici tu nu stii ce naiba e matun-ul. 

Merele cazute iti vor vorbi literar despre superstitii si obiceiuri populare stravechi, mistice si poate socante, despre traditii, despre o comunitate structurata aparent patriarhal si despre un mod viata muribund, desfasurat aproape exclusiv in limitele unui sat pe cale de disparitie, depopulat si care supravietuieste printr-o primara economie bazata pe troc si subzistenta:

"Curând o să se coacă dudele, o să trebuiască să scuturăm pomii, să adunăm fructele, dintr-o parte să facem sirop, o altă parte s-o uscăm, iar a treia s-o lăsăm la fermentat într-un butoi de lemn, ca apoi să facem rachiu. E timpul și pentru culesul măcrișului, peste o săptămână-două o să fie târziu".

"Cât s-a ocupat Iasaman de plăcinta cu brânză, ea a curățat sfecla și răcovina, le-a spălat bine cu apă rece și s-a apucat de gătit – a călit în unt încins o ceapă tânără mare, a adăugat verdeața tocată și a acoperit-o cu un capac. Îndată ce verdeața a lăsat zeamă și a început să clocotească, a luat-o de pe foc, a sărat-o și a puso deoparte. A curățat câțiva căței de usturoi, i-a zdrobit într-un mojar de piatră, a presărat deasupra sare grunjoasă, i-a bătut până au devenit o pastă, a adăugat mațun rece, a amestecat totul bătând bine și le-a lăsat și pe acestea deoparte. Între timp, mațunul avea să absoarbă aroma usturoiului și atunci sosul putea fi turnat peste verdețurile călite".

"Pentru uscat a orânduit veranda – a bătut la ambele capete niște cuie mari, îndoindu-le la jumătate, astfel încât să se transforme în cârlige. Pe măsură ce tutunul se cocea, aduna frunzele, ca planta să aibă cât mai puțină umezeală, le înșira pe un șnur cu ajutorul unui ac de oțel, le întindea pe niște rame ușor de mutat și le ducea să stea un pic într-o cameră întunecată a casei. Apoi scotea ramele pe veranda însorită, agăța șnururile cu frunze îngălbenite de cârlige și le lăsa acolo până se uscau complet. Tutunul ieșea excelent – aromat, moale, cât trebuie de amărui".

"Sâmbăta, dacă vremea îngăduia, pe maidan se aduna toată populația satului. Fiecare își aducea produsele – legume, fructe sau verdețuri de sezon, telemea, unt, brânză dulce și smântână, pastramă cu mirodenii, șuncă, plăcinte simple. Rar se foloseau bani, se practica schimbul în natură". 

Mie cartea mi-a placut la nebunie, dar ca sa nu marchez doar laude, voi aminti si de ceva ce m-a obosit: citirea si retinerea numelor proprii. 

Si daca tu te crezi mai destept, citeste si tu "Din cer au cazut 3 mere" de Narine Abgarian si testeaza cum citesti si memorezi nume ca Șalvaranț Ovanes, Magtahine, Nemețanț Mukuci sau Șlapkanț Iasaman. 

Si daca vrei musai si cateva note romantice, sa stii ca autoarea iti impleteste si-o poveste de dragoste, cum altfel, daca nu tot uluitoare?

Hai totusi sa-ti spun ce-i matunul. Evident ca nu stiam, dar m-a luminat cartea asta minunata: matunul e un fel de lapte acru, lapte de vaca smantanit.