la Vierge du Rhin - Film

Desi era tarziu in noapte, m-am gandit sa vad ceva pe Netflix, principala mea sursa de filme. 

Am mers pe mana aplicatiei, care-mi recomanda productii vechi. Am vazut titlul "La Vierge du Rhin" (Fecioara Rinului) si o imagine cu Jean Gabin si mi-am dat seama c-as avea chef sa vad sau revad un film cu el.

La Vierge du Rhin e o ecranizare dupa romanul omonim scris de Pierre Nord si e facut prin anii '50, alb-negru, cu mijloacele tehnice de-atunci.

Complotul este original in limitelei decentei: un francez care detine o companie de transport fluvial e declarat disparut in razboi si sotia lui, dupa asteptarea legala de rigoare, se recasatoreste. De-aici porneste actiunea si mai multe nu voi spune.

Pe vremea aceea filmele se turnau in mare parte sau chiar integral in studio si asta e si cazul Fecioarei de pe Rhin, facut in studiourile pariziene. Are insa si scene filmate in exterior, in portul din Strasbourg. 

Diferenta dintre orasul de-atunci si cel de-acum e colosala. 

E fascinant sa vezi Strasbourg-ul de la jumatatea secolului trecut, chiar si doar cateva cadre, fara cladiri goliatice sau trafic rutier. Practic, scene dintr-o lume aproape idilica si necunoscuta. 

Despre film, in sine, nu e mare lucru de spus, pentru ca nu vreau sa dezvalui actiunea.

Jocul actoricesc e destul de bun, mai ales al actritelor care interpreteaza rolul secretarei si pe cel al fiicei capitanului de barja. Iar Gabin e acelasi dintotdeauna: un super talent taciturn si carismatic. 

Desi e o drama noir cu accente politiste, suspansul si misterul nu sunt prea profunde si nici de lunga durata pentru ca anticipi aproape total cum se va desfasura actiunea. In plus, ritmul e destul de monoton, ca doar vorbim de anii '50, cand totul era au ralenti.

Filmul se desfasoara pe clasica tema a dualitatii bine-rau, reprezentata atat pe parte masculina, cat si feminina. Asta da, egalitate intre sexe.

Chiar daca nu este o capodopera, "Fecioara Rinului" ar merita vazut macar pentru imaginile din Strasbourgul vechi si pentru normalitatea cinematografica in ansamblu, o normalitate nemutilata de corectitudinea politica. 

Un film fara plictisitoarele clisee ideologice de toxicitate masculina, suprematia albilor, inclusiune sau diversitate. 

Un film in care criminalul si politia trag cu arme de foc, nu ca in filmele de azi in care bad guys cu mitraliere sunt urmariti de o politie impotenta, in masina electrica si inarmata cu aparat cu electrosocuri. 

Un film frantuzesc consecvent identitatii sale de la primele si pana la ultimele cadre si dialoguri.

Daca ai chef de asa ceva si daca vrei sa afli cine era "Fecioara Rinului" sau cate fecioare erau, uita-te si tu la film.