Domnia lui Carol I - Venirea in tara

Domnia lui Carol I - Carte scrisa de Mihail Polihroniade (doctor in drept, ziarist, istoric amator si membru al Miscarii Legionare) si Christian Tell (legionar, nepotul generalului Christian Tell) si publicata in 1937. Autorii au fost ucisi in septembrie 1939 in inchisoarea din Ramnicu-Sarat, in operatiunea de represalii ordonata de Carol II dupa asasinarea premierului Armand Calinescu de catre legionari.

In noaptea de 10 spre 11 februarie 1866, pe la 4 dimineata, "monstruoasa coalitie" intra in palatul domnesc si-l forteaza pe domnitor sa semneze actul de abdicare.

Guvernul ramane pe mana unei Locotenente Domnesti: general Nicolae Golescu (reprezentant al liberalilor si al Tarii Romanesti), colonel Nicolae Haralamb (reprezentant al armatei) si Lascar Catargiu (reprezentant al conservatorilor si al Moldovei). Guvernul provizoriu era condus de Ion Ghica.

In aceeasi zi, 11 februarie, Senatul si Camera Deputatilor, la propunerea lui Ion Ghica, aleg ca domn pe Filip Eugeniu Ferdinand Maria Clement Balduin Leopold George, comite de Flandra şi Duce de Saxonia, sub numele de Filip I. O delegatie pleaca in Belgia, dar contele Filip de Flandra refuza coroana oferita pentru ca nu avea ambitii politice si traia o viata retrasa.

Dupa doua zile de la detronare, Cuza pleaca spre Occident, de unde nu se va mai intoarce niciodata in tara.

Poarta nu recunoscuse unirea decat in persoana lui Cuza si unirea Principatelor putea fi periclitata.

Intre timp, Romania pierduse sprijinul Frantei - Napoleon al III-lea propusese Austriei sa cedeze Venetia Italiei si in schimb sa anexeze Principatele Romane (1865). Austria si Anglia se opun.

Divanurile ad-hoc din Moldova si Tara Romaneasca doreau dinastie ereditara straina.

Alegerea contelui de Flandra nemultumeste Rusia, Turcia, Austria si Franta; puterile straine spera la separarea definitiva a Principatelor, cu ajutorul separatistilor moldoveni si datorita ambitiilor dezbinatoare ale politicienilor.

Soseste o telegrama de la Paris, trimisa de Balaceanu, un politician roman, in care e numit noul domn propus si care va avea sprijinul Frantei si al imparatului; numele domnitorului era indescifrabil; Ghica telegrafiaza lui Balaceanu sa repete numele si soseste o noua telegrama cu numele clar si intreg: Carol de Hohenzollern-Sigmaringen; simultan, trimite si Bratianu telegrama de la Londra, spunand ca Anglia il sustine pe Carol (avea 27 ani atunci).

Napoleon III il cunostea pe Carol, cu care era ruda si care traise o vreme la curtea franceza; Carol era sprijinit de femei cu influenta in Franta. 

Familia Hohenzollern-Sigmaringen avea relatii bune la Curtea imperiala fraceza si la cea prusaca, cu care se inrudea.

In Moldova, agitatia separatista era intretinuta de Rusia - in 1866 incercare de separare a Moldovei prin revolta populara, instigatori, armata, focuri de arme si arestari.

Mitropolitul Calinic Miclescu, participant la complotul de separatie, a scapat initial de arest dupa ce, in haine femeiesti, s-a ascuns intr-o carciuma.

Miscarea separatista e inabusita.

Regele Wilhelm nu-i decis sa aprobe numirea lui Carol ca domn, pentru ca nu voia sa supere Rusia, aliatul de razboi impotriva Austriei. 

Intervine Bismark, care-i spune lui Carol ca n-are nevoie de aprobarea directa a regelui, ci de "un concediu in strainatate" (fait accompli).

Bismark il mai sfatuieste pe Carol sa caute bunavointa tarului si a Curtii imperiale de la Moscova si poate chiar sa se casatoreasca cu vreo printesa rusa.

Carol isi ia ramas bun de la familie, ajunge in Elvetia unde primeste un pasaport fals - negustorul Karl Hettingen care calatorea la Odessa cu afaceri (precautii pentru a nu fi recunoscut de austro-ungari).

Avea ca semnalmente in pasaport: "ochi albastri, par negru, nas vulturesc ager, mustati si barba mijinda pe obraji, statura svelta". 

Carol calatoreste cu trenul, la clasa a II-a, si ajunge la Bazias, ultima statie de cale ferata spre Romania. 

De la Bazias la Turnu-Severin, primul oras romanesc, calatoreste cu vaporul.

La 8 mai 1866, ora 5 dupa-amiaza, printul Carol pune piciorul pe pamant romanesc, la Turnu-Severin.

In aceeasi seara, o trasura cu 8 cai si 2 surugii, porneste spre Bucuresti cu printul Carol si Bratianu; petrec prima noapte la Golesti, unde Carol cunoaste boierimea romana si ajung la Bucuresti pe 10 mai 1866, unde sunt primiti cu flori de multimi in delir.