Zuleiha deschide ochii - 4

O carte scrisa de autoarea rusa Guzel Iahina si inspirata chiar din viata bunicii ei, o invatatoarea tatara care a trait 16 ani intr-o colonie de munca din Siberia. 

Un roman socant despre bolsevizare si tratamentul aplicat culacilor (chiaburi, tarani instariti) din URSS dupa Revolutia Rosie si inceputul colectivizarii - vremuri de inimaginabila barbarie justificate, paradoxal, prin dorinta de dreptate si echitate sociala. 

Ororile din acele vremuri sunt descrise din perspectiva vietii personajului central Zuleiha, o tanara tatara cu "ochi verzi cat jumatate de fata". 

Zuleiha are treizeci de ani si jumatate de viata si-a trait-o ca sotie a lui Murtaza. A ramas insarcinata de patru ori, a nascut de fiecare data o fetita, dar niciuna dintre ele n-a supravietuit. 

Zuleiha traieste intr-o izba din satul Iulbasa, impreuna cu Murtaza si soacra ei, pe care o numeste in secret Strigoaica - o femeie rea si oarba, despre care se spunea ca are 100 de ani. 

Tanara sotie isi petrece viata intre gospodarie si padurea din sat, unde-si insoteste uneori sotul la treaba, intre indatoririle fata de sot si cele fata de Strigoaica. Zuleiha e blanda si supusa si nu-si imagineaza altfel de viata. 

Viata ei monotona de sluga la doi stapani ingrati se schimba brusc, intr-o zi de iarna, cand, pe drumul de intoarcere in sat de la padure, caruta in care se aflau ea si Murtaza se intersecteaza cu niste soldati bolsevici veniti in sat in cautarea si pedepsirea culacilor. Detasamentul e condus de Ignatov, o namila chipesa, un rus bolsevic brutal si intransigent. 

Aceasta intalnire e intriga romanului si daca vreti ce se intampla, cititi cartea, e absolut senzationala. 

Eu cu greu am putut abandona lectura tarziu in noapte, dar a trebuit s-o fac pentru ca mi se inchideau ochii de somn. Am terminat cartea ziua urmatoare, inainte de orice alta activitate pe care o aveam programata in minte. Atat de fascinanta a fost pentru mine "Zuleiha deschide ochii".

Las mai jos si cateva paragrafe din carte, alese pentru expresivitate si stil, pentru ca nu vreau sa dezvalui mai mult din actiune:

"Dincolo de ferestruica de la capul patului, geme surd viscolul de ianuarie. Dar nu trage curentul prin crăpături – asta mulţumită lui Murtaza, care a pus câlţi la ferestre până să vină frigul. E gospodar bun Murtaza. Şi un soţ bun. Sforăie zgomotos, cu poftă, în jumătatea de cameră destinată bărbatului".

-----

"Copaci uriaşi înconjură sania. Perne albe de zăpadă pe crengile brazilor şi pe vârfurile răsfirate ale pinilor. Promoroacă pe crengile mestecenilor, lungi şi subţiri ca părul femeilor. Mormane uriaşe de zăpadă. Linişte – pe verste întregi de jur împrejur".

-----

"Pădurea de lângă Iulbaş e frumoasă, bogată. Vara îi hrăneşte pe săteni cu căpşuni mari şi zmeură dulce, toamna, cu ciuperci aromate. Cu vânat de toate felurile. Din adâncul pădurii curge Cişme – de obicei e blând, puţin adânc, plin de peşti iuţi şi raci lenţi, dar primăvara e năvalnic, supărat, umflat de la zăpada topită şi de la mâl. Pe vremea Foametei celei mari doar pădurea şi râul îi salvaseră. Şi mila lui Allah, fireşte".

-----

"La căldură o toropeşte brusc oboseala. Mâinile şi picioarele-i sunt ca de plumb, parcă are câlţi în cap. Trupul cere un singur lucru: linişte. Încălzeşte repede soba, care s-a răcit de azi-dimineaţă. Pune pe masă tutun pentru Murtaza, îi pregăteşte mâncarea. Dă fuga la grajdul de iarnă, încălzeşte soba. Hrăneşte animalele, curăţă după ele. Duce mânzul şi pe Sandugaci să mănânce de seară. O mulge pe Kiubelek, strecoară laptele. Ia de pe laviţa înaltă pernele şi le bate (lui Murtaza îi place să doarmă cu capul mai sus). În sfârşit, poate să se ducă la locul ei, după sobă".

"În pădure e linişte, şi zăpada scârţâie straşnic sub cizmele lui Murtaza – ca varza proaspătă când o taie Zuleiha cu satârul ca s-o pună la murat".

"Soarele se târăşte fără grabă pe bolta cerească, apoi se afundă încet în norii mari de zăpadă care vin dinspre est. Se înserează. Din cer toarnă cu zăpadă".