Trei ani in Romania - Fragmente
Aş vrea să se înţeleagă desluşit că nu este vorba despre o carte veselă. Le doresc românilor tot binele, dar nu pot uita că am datoria de a-i zugrăvi aşa cum sunt.
-----
În toamna anului 1870, sătul de ceva vreme de traiul la Londra şi tare dornic să fac o schimbare, am acceptat un post care m-a adus la Bucureşti, unde am rămas apoi trei ani.
-----
Am plecat din Anglia în luna august a anului 1870. Războiul Franco–Prusac se înteţea, iar starea generală de spirit era încărcată de fervoarea evenimentelor.
-----
Informaţiile pe care reuşisem să le obţin erau oarecum contradictorii. „Bucureştii îţi vor părea un loc vesel, în pas cu moda“, spunea cineva. „Aşa-numitul oraş al plăcerii – sublinia altul – e monotonia întruchipată.“
-----
Pe cât erau verile de fierbinţi, pe atât erau iernile de geroase.
-----
Bazias: Este un loc mohorât, pietros, cât se poate de neinteresant, atâta doar că poţi între zări ceea ce va urma. Pentru prima dată, aici poţi vedea ţăranul valah în carne şi oase, în zdrenţele şi mizeria lui, cu pletele nepieptănate şi mustăţile lungi, atârnând, iar întregul e completat de căciula dacică, neagră; cu totul, un spectacol de neuitat. La vederea unui astfel de monstru barbar am simţit o apăsare în suflet
-----
Dacă mizerabila înfăţişare a ţăranului mă adusese în pragul deznădejdii, cea a încântătoarelor sale compatrioate a avut, trebuie să mărturisesc, un efect diametral opus. Ochi aşa de scânteietori şi expresivi, bucle de un negru atât de strălucitor, mâini şi picioare atât de gingaşe nu mai erau de găsit nicăieri altundeva. Româncele sunt vestite pentru frumuseţe, menite să iubească şi să fie iubite. Înzestrate cu o inteligenţă ageră şi cu o anume înclinaţie spre umor, sunt întotdeauna însoţitoare plăcute.
-----
Pieţele nu sunt prea grozave; cele de carne şi de legume, aflate lângă Dâmboviţa, arată foarte murdar şi neîngrijit. Nu departe de centrul oraşului mai este o piaţă de unde pot fi cumpărate produsele necesare traiului de zi cu zi. Aici, patiserul şi vânzătorii de ceai şi mămăligă îşi înşiră delicatesele, spre încântarea celor mai săraci
-----
Cafenelele sunt amenajate cu mese de biliard – aici se joacă carambol –, table pentru şah şi jocul de dame, dominouri şi cărţi de joc. Nu lipsesc nici ziarele, spre bucuria celor pasionaţi de disputele politice. Clienţii au la dispoziţie variate publicaţii autohtone şi străine, alese, de cele mai multe ori, cu atenţie şi chibzuinţă. Multe cafenele au şi grădini, pline-ochi în serile de vară, când locuitorii se adună şi beau cu poftă berea răcoritoare, absorbiţi de cântecele lăutarilor, sau muzicanţii ţigani
-----
Există şi grădini particulare, precum cea a ungurului Raşca, unde spectacolele se deosebesc prin bogăţie şi culoare. Grădina Raşca este împodobită cu multe lămpi şi are, în afară de lăutari, o fanfară militară; la acestea se adaugă un restaurant spaţios, unde felurite artistes de pe meleaguri străine strecoară uneori, în spectacolele lor, amuzamente de un caracter mai mult sau mai puţin îndoielnic. Cântecele, pe care nici un public respectabil nu le-ar îngădui, o spun cu tristeţe, sunt savurate aici şi răsplătite cu necontenite aplauze şi repetate encores. (Grădina Raşca este deschisă în anul 1860 de cehul Hrstchka, pe locul unde se află astăzi Facultatea de Arhitectură. Căutată de lumea bună a capitalei, grădina îşi pierde popularitatea după moartea patronului, către sfârşitul secolului al XIX-lea)
-----
Bucureştiul are 25.000 de case şi 244.000 de locuitori. Este un oraş mare şi, datorită grădinilor şi terenurilor virane, se întinde pe o suprafaţă mai mare decât ar fi fost de aşteptat.
-----
Românii sunt, cu precădere, fie patricieni, fie plebei; clasa de mijloc, cel puţin la oraş, este reprezentată în majoritate de străini. Gentilomul moldo-valah – sau, dacă vreţi, nobilul – se numeşte boier...Sunt o mulţime de prinţi la Bucureşti. Ar fi greşit să presupunem că aristocraţia românească este în întregime sau în mare parte formată din familii autohtone, căci lucrurile stau tocmai invers...Stăpânirea domnilor fanarioţi a adus în ţară o mulţime de parvenus greci, care i-au înlăturat treptat pe vechii boieri, uzurpându-le privilegiile şi averile. Cu aproape treizeci de ani în urmă, limba vorbită la Curte era greaca, şi numai instalarea ocupaţiei ruse în capitală a adus franceza în cercurile înalte.
-----
Gentilomul român este omul cel mai vesel. Pentru el viaţa e un şir nesfârşit de vizite, flirturi şi distracţii. Jocul de cărţi se bucură de mare trecere la Bucureşti; sunt case unde se organizează recepţii în fiecare seară şi sume mari de bani se pierd sau se câştigă la joc.
-----
De la ruşi am luat desfrâul, de la greci necinstea, de la prinţii fanarioţi amestecul de josnicie şi îngâmfare, de la turci moliciunea şi aplecarea spre trândăvie. Polonezii ne-au învăţat divorţul şi ne-au adus o mulţime de evrei de joasă speţă, pe care-i poţi vedea la orice colţ de stradă. Iată care ne e starea morală!“-----
Dintre străini, francezii sunt, de departe, cei mai populari, căci Franţa este ţara pe care românii o admiră cel mai mult. Aceeaşi preferinţă se manifestă, mai mult sau mai puţin, în tot Răsăritul. Francezul e mereu simpatizat, în vreme ce germanul e de regulă detestat. Cele mai bune magazine aparţin francezilor şi germanilor, iar unii dintre ei sunt medici, ingineri sau bancheri. Majoritatea sunt însă de origine evreiască; evreii alcătuiesc marea clasă comercială a ţării. Chestiunea evreiască este foarte disputată, dar există, aşa cum ştim, evrei buni, evrei răi, evrei nepăsători şi evrei neinteresanţi. Evreii sunt bancherii ţării, meşteşugari şi, până de curând, erau aproape singurii vânzători de tutun şi alcool. Evreii sunt mai degrabă asupriţi în România.-----
în oraşele mai mari, precum Bucureştii, servitorii sunt, de obicei, fie ţigani, fie secui din Transilvania. Ţăranul român este, de regulă, un om bine clădit, voinic, cu părul lung, mustăţi pe oală şi nas acvilin ce-i aminteşte străinului de anumite statui romane dintre cele mai reuşite. Este liniştit şi hâtru, îşi vorbeşte limba cu desăvârşită puritate şi frumuseţe şi se arată pe deplin mulţumit atâta vreme cât boii sunt sănătoşi şi cutia cu tutunul preferat este plină... Este deştept şi ager, iar singura formă de ură pe care-o nutreşte încă e îndreptată împotriva muscalilor, aşa cum îi numeşte el pe moscoviţi. Pentru boierul care l-a asuprit atâta amar de vreme nu simte decât dispreţ batjocoritor. Cuvântul ciocoi, sau ticăloşi ploconiţi, referitor la stăpânii fanarioţi, este născocirea sa".
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Spune-ti si tu parerea