Georgia - Gruzia
Georgia, pe lista mea de destinații.
Țară din Europa Orientală, în trecut republică din URSS, până în 1991, când și-a declarat independența, în urmă unui referendum.
Georgia se învecinează cu Marea Neagră la vest, Rusia la nord, la sud Turcia și Armenia și la est cu Azerbaidjan.
Georgia este o țară relativ mică și cu o populație de circa 4-5 milioane de locuitori.
Țara a fost locuită din cele mai vechi timpuri, aici găsindu-se cele mai vechi dovezi din lume pentru producerea vinului, confecționarea textilelor și prelucrarea aurului.
În Evul Mediu, sub amenințarea imperiilor vecine, regatele georgiene caută un aliat puternic în Rusia.
În 1651 unele dintre ele depun jurământ de credință țarului Alexei, în timp ce altele rămân sub sezeranitate străină (otomană, iraniană).
În 1783 și restul regatele semnează Tratatul de la Georgievsk prin care Georgia de Est devine protectorat al Rusiei.
Iranul atacă Georgia în 1795 și Rusia nu-și respectă angajamentele. Tbilisi este jefuit de invadatori și populația măcelărită. Rusia va porni însă un an mai târziu o campanie punitivă împotriva iranienilor.
În 1800 țarul Pavel I semnează proclamația de încorporare a Georgiei în imperiul țarist.
Stăpânirea rusă, deși dura, a oferit georgienilor protecție în față amenințărilor străine.
În 1917 s-a format o Federație Transcaucaziană care cuprindea Georgia, Armenia și Azerbaidjan.
În 1918 Georgia devine republică independentă sub protecția Germaniei.
În același an izbucnește războiul georgiano-armean din cauza unor teritorii disputate de cele două țări. Conflictul se sfârșește prin intervenția armatei britanice.
În 1920 Moscova recunoaște indepedenta Georgiei, dar în 1921 Armata Roșie o invadează. În 1922 Georgia este anexată la URSS și devine una dintre republicile ei componente.
După proclamarea independenței din 1991, Georgia s-a confruntat cu crize economice și politice, dar în Abhazia și Osetia de Sud (tot părți din fosta URSS) au fost chiar și conflicte militare, războaie separatiste.
În 2008 Rusia atacă Georgia, nemulțumită de direcția occidentală a fostei sale republici.
----
- eponim = care dă numele său unui oraș, țară, regiune etc











Comentarii
Trimiteți un comentariu
Spune-ti si tu parerea