Honfleur
Mic oraș pitoresc, de coastă, cu istorie, galerii de artă, peisaje maritime, ambarcațiuni, terase, turiști. Acesta e Honfleurul de azi.
Este situat în departamentul Calvados, în nord-estul Franței, în Normandia, vizavi de Le Havre, în estuarul Senei.
Locuitorii își spun cu mândrie "honfleurais".
Terminația "fleur", anterior "fleu", larg răspândită în Normandia, înseamnă „pârâu, râu care curge în mare”.
Prima înregistrare oficială a așezării este o referință a lui Richard al III, din 1025.
Honfleur a fost construit inițial pentru comerț. Portul a fost ales pentru locația sa strategică pe malul sudic al estuarului Senei.
În timpul Războiului de o sută de ani regele francez a fortificat portul, dar zona a fost totuși preluată de englezi, pentru câteva decenii.
La început de secol 16, localnicul Jean Denis a plecat spre insula Newfoundland și gura Sfântului Lawrence .
Puțin mai târziu, o expediție organizată de Samuel de Champlain a fondat orașul Quebec din Canada actuală.
Honfleur a fost și unul dintre porturile principale din Franța în comerțul cu sclavi.
Frumusețea Honfleur a atras mulți artiști și azi remarcabile opere de artă se găsesc în muzeele și galeriile orașului.
Honfleur se mândrește în mod deosebit cu rădăcinile sale impresioniste - mentorul lui Claude Monet, Eugène Boudin, s-a născut în oraș, iar Monet și contemporanii săi își instalau adesea șevaletele la Ferme Saint-Siméon (azi hotel de 5 stele), pe dealul de deasupra Honfleur, pentru a capta lumina frumoasă a estuarului Senei.
Biserica Sainte-Catherine din Honfleur, care are o clopotniță separată de clădirea principală, este cea mai mare biserică de lemn din Franța.
Pictură de Eugène Boudin, Navires dans le Port à Honfleur, 1856, Muzeul de Artă al Universității Princeton











Comentarii
Trimiteți un comentariu
Spune-ti si tu parerea