ARTA SUBTILA A NEPASARII

Cărti de dezvoltare personală...

Da, de ce nu, dacă există cărți despre cum să-ți aranjezi obiectele în dulapuri, de ce să nu existe și dezvoltare personală? Oare organizarea obiectelor pe rafturi și sertare ține tot de dezvoltare personală?

Vai, ce denumire fandosită...

Mă întorc la "Arta subtilă a nepăsării", o carte de vreo 200 de pagini cu teorie explicată, exemplificată și demonstrată despre cum să fii înțelept și, prin urmare, fericit.

Mark Manson, autorul, își scrie cu umor, originalitate și într-o limbă accesibilă ideile despre cum să devii o persoană mai bună profesional, afectiv și mental. Cartea e împărțită în 9 capitole cu subdiviziuni care tratează, fiecare, o anumită temă. Delimitarea subiectelor nu e însă strictă și nici singulară, așa că lectura devine cam anostă prin recurența anumitor idei. 

Manson sfidează corectitudinea politică și chiar persiflează fin cultura sensibilității și moda victimizării. Ideea centrală a cărții este despre "tirania excepționalității" - autorul ne sfătuiește să ne conștientizăm și acceptăm mediocritatea, pentru că exact așa suntem cei mai mulți dintre noi. Logic, în caz contrar, dacă am fi toți extraordinari, ce ar mai înseamna excepționalitatea? 

N-am avut o epifanie citind cartea pentru că am aceleași păreri ca și autorul și de aceea ideile cărții mi s-au părut, în general, truisme evidente.

Pentru cei foarte tineri, care se zbat în confuzii conceptuale sau atitudinale, "Arta nepăsării" poate fi o lectură plăcută și benefică.

Manson pare un amic înțelept și binevoitor care-ți explică niște mecanisme de viață și dă sfaturi, dar nu pe ton autoritar de psihanalist înțepenit în concepte și limbaj elitist. Pare băiatul inteligent și nonconformist din cartier care își trăiește fericit, bogat si celebru viața tocmai pentru că nu s-a spetit prea tare, n-a avut marota excepționalității.

De altfel, cartea asta și recomandă: să fii mai detașat de societatea consumeristă, mai neimplicat în tragediile ideologice artificial create și să-ți trăiești viața cu bune si rele. Manson e convins că experiențele negative nu sunt sfârșitul lumii, ci chiar începutul ei, pentru că un șut în fund e un pas înainte.

Așa că asumă-ți greșelile și nefericirile și mergi mai departe.

Închei cu pasajul care mi-a plăcut cel mai tare, pentru că m-a suprins prin noutatea informațiilor. Este vorba despre călătoria autorului la Sankt Petersburg și aprecierile lui despre ruși: 

"Cultura rusă are în ea o direcție oarecum supărătoare pentru cei mai mulți occidentali. Acolo nu se aplică falsele bunăvoințe și capcanele verbale ale politeții. Nu zâmbești la străini și nu te prefaci că-ți plac lucruri care de fapt nu-ți plac. În Rusia, dacă ceva e prostie, spui că e o prostie. Unui nemernic îi spui că este nemernic. Când îți place de cineva și te simți minunat, îi spui persoanei cu care ești că o placi și te simți minunat. Nu contează că ți-e prieten, străin sau cineva pe care l-ai cunoscut în urmă cu 5 minute.

În prima săptămână petrecută acolo toate astea mi s-au părut teribil de stânjenitoare (...) 

În Vest, sinceritatea de felul acesta e profund ofensatoare, în special când abia ai cunoscut pe cineva. Dar acolo așa vorbea toată lumea. Oamenii comunicau la fel de direct tot timpul, astfel că mintea mea de occidental răsfățăt simțea că o încasează din toate părțile (...) dar pe măsură ce trecea timpul am început să mă obișnuiesc cu franchețea rusă (...) am ajuns să apreciez lucrurile pentru ceea ce erau: exprimare autentică. Sinceritate în cel mai adevărat sens al cuvântului. Comunicare fără condiții, fără plase de siguranță, fără motivații ascunse, fără strădania de-a convinge, fără încercări disperate de a fi plăcut.

Era cumva, după ani de călătorii, locul cel mai puțin american unde simțeam pentru prima dată un gust special al libertății: posibilitatea de a spune orice gândesc sau simt fără teama consecințelor".