FLUTURELE ALB

O carte scrisă de Nicu Nicolaescu, un autor din Moldova, și publicată prin 2012, cel mai probabil la o editură moldoveană. Eu am citit un pdf și n-am găsit date despre editură.

O carte super bizară, dar care începe super captivant. Primul capitol se numește "O familie ruinată" și începe elocvent, descriptiv și foarte cursiv. Întelegi despre cine este vorba, personajele, atmosfera și acțiunea sunt foarte bine creionate, e ca o imagine izbitor de clară pe un super televizor. De altfel, capitolul ăsta m-a dus instantaneu cu gândul la cartea lui Sylvain Tesson “În pădurile Siberiei”, pentru că și acolo apar frigul nordului și mai ales taigaua: “eram atât de săraci încât uitaserăm gustul pâinii. Dimineața beam câte o cană de apă fiartă, fără zahăr, iar seara, ca să uitam de foame, tata ne băga pe gât câte o lingură de cașă, urmată de câte un păhărel de votcă, trimițându-ne astfel în lumea dulce și nesfârșită a somnului. Noapte de noapte visam că sunt bogat și că am de toate, că măsuța din sufragerie geme sub greutatea feluritelor bucate, că-n frigider stau una peste alta hălci apetisante de porc, de vită, că buzunarele mi-s pline cu bomboane. Ah, ce vise”

Lucrurile, din păcate, se schimbă aproape complet pe măsură ce avansează lectura, totul se banalizează, scriitura devine chiar ridicol de infantilă și schingiuită pentru ca la final cartea să se ofilească complet și să se prăbușească, lent, întocmai ca un om leșinat pe care-l vezi căzând în fața ochilor.

Practic, nu știu despre ce e cartea exact, în sine, dar personajele esențiale ai zice că sunt Maxim, un tânăr blond și cu ochi albaștri, sărac și plin de ambiție, a cărui marotă e îmbogățirea. 

Mila e fiica unor bogătani și colegă de școală cu Maxim. Fata are avantajul averii familiei, dar dezavantajul unui defect la ochi care o face dezagreabilă sau de-a dreptul hâdă. Iar hobby-ul Milei este "lepidopterologia", adică știința care studiază fluturii. 

Îi avem apoi ca personaje centrale pe părinții Milei, bogătanii - ea scriitoare de succes, el, funcționar enigmatic care se scaldă în bani. 

Aparent aceștia sunt eroii cărții, dar în esență lucrurile sunt mai subtile, pentru că vedetele reale ale romanului sunt conștiința și lipsa conștiinței. Sau, altfel spus, un spirit frumos în antiteză cu unul hidos.

Cam atât despre personaje, ca să nu devoalez acțiunea. Și nici despre acțiune nu voi menționa nimic, din același motiv. De altfel, intriga cred că este neimportantă, ea pare țesută doar ca suport pentru ilustrarea pildei. Pentru că da, aceasta este o carte moralizatoare, cu sfaturi aproape religioase: spiritul și frumusețea interioară a oamenilor contează mai mult decât exteriorul lor.  

O carte stranie, un bildungsroman cu accente romantice și sociale, scene de thriller polițist cu mafioți ex-sovietici și teme morale: simularea iubirii, ascensiune socială, ipocrizie și dezumanizare. Și uite-așa ajungem la tema și personajul central al cărții: conștiința. 

Din păcate am perceput "Fluturele alb" ca pe o carte super aiuristică, un soi de melanj indecis de teme și limbaje, cu unele personaje atît de versatile încât par eroi de basm. 

Limbajul e deseori deconcertant și aproape ridicol printr-o prețiozitate care sparge ritmul firesc al narațiunii: "pișorci repugnante", “viața-mi trăită continuu într-o paralizanta paupertate îmi silea creierul să genereze idei sumbre și rebarbative”, “exauriente nopți albe”, “o luasem la fugă, trântindu-i satrapic poarta în nas”, “era trecut de două noaptea și afară domnea un semiîntuneric refrigerent”, “fluturii, cu bătăile lor inaudibile de aripi”, “nopți inumerabile”, “bărbați astuțioși”, “bucătari energici și infatigabili”.

În aceeași notă negativă menționez și existența unor pasaje sau fraze uluitor de banale prin infantilitate “mamă, pentru că insisti să crezi că ești rea, vreau să-ți spun că e păcat să nu crezi despre tine că ești bună”.

Ca ansamblu, cartea are acțiune, dialoguri, dezbateri despre conștiință și multe metafore. Chiar și titlul e o metaforă și dacă vrei s-o descifrezi citește și tu cartea. 

În concluzie, "Fluturele alb" mi s-a părut naivă și stângace, un roman în care autorul s-a forțat să scrie ceva anume, să respecte un plan rigid. Lectura mi-a amintit, poate fără motiv, de “Diavolul este corect politic” a lui Savatie Baștovoi, care m-a uluit pozitiv prin viziunea anticipativă asupra societății. 

Autorul "Fluturelui alb" este un moldovean super carismatic, blond și cu ochi albaștri, care a reușit pasaje originale și penetrante ce vădesc talent literar, subtil umor și un acut simț de observație. Aș zice că acest scriitor ar da literaturii chiar capodopere dacă și-ar așterne scrisul lin, fără planuri excesiv elaborate apriori și fără constrângeri de formă sau fond.

Nicu Nicolaescu s-a născut în Republica Moldova, e scriitor și publicist, absolvent de Jurnalism și membru al Uniunii Scriitorilor din țara sa.

Voi încheia aceste impresii despre romanul "Fluturele alb" cu câteva descrieri și imagini foarte plastice, care mi-au plăcut mult: "o blondă șarmantă de 25 de ani, cu ochi albaștri, ascunși în umbra tainică a unor gene lungi-arcuite", "de această dată simții mai puternic ca niciodată dinții ascuțiți, ca de fierăstrău, ai sărăciei, care mă devorau", "venind pe jos tocmai de la izba lor din taigaua amorțită, nasurile celor doi reușiseră să aspire tot frigul de-afară înroșindu-se ca două pătlăgele roșii", "iubitul meu rămânea frumos ca o orhidee nordică", "gerul îmi stătea înghesuit în nări".