Balta Alba
Din anul 2000, Balta Albă este o rezervație naturală de tip zoologic și geologic, situată pe teritoriul județelor Buzău și Brăila.
Rezervația cuprinde un lac natural și zona înconjurătoare - turbării și pajiști.
În secolul XIX Băile de la Baltă Albă erau cunoscute în întreagă țară și vizitate anual de 15 mii de turiști.
În acea vreme, se crease chiar o modă să mergi acolo la băi, pentru apa și nămolul considerate magice, cu puteri vindecătoare.
Lacul are o adâncime maximă de 4 m, o lungime de 7 km și lățime de 3-4 km. Apa e bogată în săruri și e recomandată pentru boli reumatice.
Vasile Alecsandri și Tudor Vianu au contribuit și ei la faima locului. Primul printr-o nuvelă omonimă publicată în 1848 iar cel de-al doilea prin mărturia sa despre puterea curativă a nămolului asupra scriitorului Alexandru Odobescu.
Mai târziu, Balta Albă devine cunoscută chiar în Europa pentru efectul ei terapeutic.
Băile s-au înființat între 1864-1866, din ordinul domnitorului Cuza, fapt atestat de un documentat aflat în arhiva primăriei din Baltă Albă (comună din județul Buzău).
La scurt timp după înființarea stațiunii s-au construit și vreo două hoteluri iar compoziția apei și nămolului au fost studiate de medici și biologi marcanți.
În 1873 râul Buzău se revarsă și inundă zona Baltă Albă. La asta se adaugă și redobândirea Dobrogei și a litoralului, după Războiul de Independență, ceea ce a avut un efect fatal asupra stațiunii balneare din mijlocul Bărăganului, care și-a pierdut treptat importanța.
Foto: Bogdan Muraru











Comentarii
Trimiteți un comentariu
Spune-ti si tu parerea