INIMI CICATRIZATE
Max Blecher este, pentru mine, un scriitor relevație. Deși am în casă de zeci de ani "Inimi cicatrizate", ediția veche de la editura Alcalay, abia zilele trecute am citit cartea, și nu ediția fizică, ci pe cea electronică oferită gratuit de Humanitas.
L-am citit pe Max Blecher și m-am îndrăgostit, literar, firește, de scriitura lui.
M-a surprins originalitatea literaturii lui, ca temă, abordare și modalitate de așternere insinuantă emoțional, la fel ca un film care se derulează în ochii minții.
"Inimi cicatrizate" e un jurnal din perioada în care Blecher a fost internat la sanatoriul de la Berck, undeva pe țărmul francez al Canalului Mânecii.
Eroul cărții, Emanuel, e un alter-ego al autorului.
Tânăr de origine evreiască din Roman și fiu al unui negustor înstărit, Blecher sau Emanuel, pleacă la studii de medicină în Franța. La scurt timp este diagnosticat cu morbul lui Pott, o maladie teribilă, cu mici șanse de supraviețuire.
Sanatoriul Berck este locul în care mii de bolnavi vin la tratament pentru aerul pur și revigorant și mai ales pentru imobilizările în gips.
O pitorească localitate aparent obișnuită, cu turiști, localnici, hoteluri, negoț și prăvălii, Berck este deopotrivă și stațiunea bolnavilor atinși de morbul lui Pott. Încă de când te suiai în micul tren ce ducea spre gara terminus Berck, înțelegeai că mergi spre o destinație neobișnuită pentru că în vagoane vedeai oameni bolnavi și auzeai doar povești de viață și moarte despre tuberculoza osoasă, tratamente, speranțe sau resemnări.
La Berck, Emanuel începe terapia. Torsul îi este complet înțepenit cu un gips și primește o gutieră, un soi de pat spitalicesc în care erau imobilizați bolnavii cu tuberculoză osoasă.
Aflat la Berck, Emanuel își trăiește zilele uneori cu speranță, alteori cade în depresie și resemnare. Își face prieteni, o descoperă pe frumoasa Solange și mai cu seamă descoperă valoarea vieții.
Dacă vrei să știi ce s-a întâmplat cu Emanuel și boala lui, citește și tu "Inimi cicatrizate". Nu cred că-ți va părea rău.












Comentarii
Trimiteți un comentariu
Spune-ti si tu parerea