PUNGASI LA INCEPUT DE SECOL XX

O nostimă istorioară despre inventivitatea pungașilor în urmă cu mai bine de 100 de ani, pe plaiuri dâmbovițene, extrasă din celebra Furnica lui Ranetti, numarul 30 din 28 martie 1913:

Traiul s-a scumpit și banul devine din ce în ce mai greu de câștigat. Dovadă urmatoarele: 

Un tânăr, destul de elegant îmbrăcat, trece pe stradă învârtind între degete un baston gros. Individul merge nepăsător, fluierând un marș războinic iar trecătorii se dau în lături, crezând că au de-a face cu un nebun. Deodată, bastonul morișcă scapă dintre degete, zboară în geamul unei cârciumi. Sticla pocnește sărind țăndări. Tânărul se repede să-și ia bastonul. Cârciumarul iese-n goană, l-apucă de guler:
- Să-mi plătești geamul, marțafoiule, c-altfel ai de-a face cu mine! îl amenință negustorul scuturându-l ca pe o mătură.
Lumea din împrejur vine să vadă ce s-a întâmplat. Tânărul murmură rușinat:
- N-am nici cinci parale!
Cârciumarul se-nfurie și mai rău:
- Nu mă privește: geamul ori te duc la secție!
Tânărul repetă rugător:
- Zău n-am nici un ban!
Unul din spectatori strigă:
- Nu se poate, caută-l prin buzunare, că spune minciuni.
Negustorul urmează sfatul întocmai. Tânărul nu opune nici o rezistență. Are aerul că s-a tâmpit. Cârciumarul îl scotocește prin haine, tocmai din buzunarul de sus al vestei scoate triumfător o hârtie de 100 de lei, îndoită în patru. Lumea care se-aduna mereu, îl aplaudă. Domnul cu sfatul intervine din nou:
- Oprește-i 20 de lei pentru geam și dă-i restul. Altădată să se-nvețe minte ca să mai umble cu gura căscată pe stradă!
Mulțimea aprobă. Altul chiar strigă:
- Ia-i-o toată. Bucureștii nu-i moșia lui tată-său.
Negustorul dispare în cârciumă, după câteva minute se întoarce cu patru hârtii a 20 de lei una. Restul până la 100 l-a reținut pentru geamul spart, care să tot fi costat 10 lei. Tânărul apucă mașinalicește hârtiile, pleacă trist ca după dric. Mulțimea se descheagă, risipindu-se care încotro îl cheamă interesele.
A doua zi s-a întâmplat ca numitul cârciumar să aibă de achitat o poliță de 100 lei.
Bancherul pipăie hârtia între degete, se chiorăște prin ea la lumină, apoi o înapoiază cârciumarului:
- Du-te de-mi adu alta că asta-i falșe.
Hârtia de 100 - cred că ați ghicit - era aceeași pe care o găsise în buzunarul individului ce-i spărsese geamul. Tânărul înadins scăpase bastonul în geam; iar cel care dăduse ideea să fie scotocit prin haine, era chiar complicele său - ambii doi vestiți pungași, în ore libere și fabricanți de monedă-hârtie falșă.