PE O SINGURA VOCE

Susanna Tamaro, o scriitoare italiană pe care eu am descoperit-o târziu în cariera mea de cititoare deși ea publică încă din secolul trecut.

Volumul pe care l-am citit se numește "Pe o singură voce" și cuprinde 5 povestiri: "Iarăși luni", "Love", "O copilărie", "Sub zăpadă" și "Pe o singură voce".

Tamaro abordează teme moderne și, îndrăznesc să spun, vremelnice - teme sociale corect politic care, de regulă, pe mine mă plictisesc.

Surprinzător, deși Susanna Tamaro scrie o literatură angajantă, o face într-un mod creativ și neagresiv ideologic.

În prima lucrare, "Iarăși luni", avem tema pedofiliei și a incestului. Este povestirea care mi-a plăcut cel mai puțin pentru că am intuit acțiunea și deznodământul încă de la început. 

A doua proză scurtă, "Love", e construită pe tema traficului transfrontalier de copii și a exploatării lor pentru muncă. O poveste scrisă atât de penetrant, încât ai impresia că urmărești un film derulat prin cuvinte sau că ești de față la fiecare întâmplare relatată.

"O copilărie" mi s-a părut de-a dreptul zdrobitoare, prin sensibilitatea și destinul personajului central, un băiat abrutizat de familie și care-și găsește echilibrul afectiv în pasiunea pentru pietre și păsări.

Povestirea "Sub zăpadă" este, aparent, o scurtă bucată de literatură comercială, ridicată pe critica societății burgheze - societate decăzută, ipocrită și cu false valori, în care libertatea alegerilor individuale e suprimată. Finalul însă este neașteptat și emoționant, ceea ce salvează "Sub zăpadă" de la banalitate.

În ultima povestire, "Pe o singură voce", cea care a dat, de altfel, și titlul acestui volum de proză scurtă, autoarea folosește deopotrivă tema războiului, a lagărelor naziste și a antisemitismului, dar și pe cea a feminismului, ilustrate prin povestea de viață a unei bătrâne care-și deapănă amintirile în fața unei prietene. 

În concluzie, un volum de scurte povești care mi-au plăcut mult atât prin abordare, cât mai ales prin creația artistică inteligentă și originală.