Eu SUNT FEMEIE

Roman sau mai degrabă un soi de eseu argumentativ pe tema “femeia, stăpânitorul universului”, izvorât probabil din experiențele sentimentale neplăcute ale autoarei. Nu spun traumatizante, pentru că deși plânge în cuvinte după iubirea primă, ea este cea care sfârșește relația cu el și ea este cea care leagă destul de rapid alte amoruri, cu alti bărbați, după plecarea iubirii primare.

Maria Cristiana Tudose este autoarea acestei cărți. Trăiește în Italia, unde se mută cu familia încă din vremea copilăriei și se îndrăgostește suprem de Vlad, pe care-l cunoaște pe internet, printr-un program rudimentar de socializare, mIRC, stră-strămoșul rețelelor de socializare de azi:  “Pe mIRC, acolo unde l-am cunoscut, parcă te aflai într-o lume paralelă: fiecare om se ascundea în spatele unui nickname, ales cu superficialitate. Când l-am cunoscut pe Vlad, al cărui chip l-am descoperit după multe luni, sentimentele mele au fost date peste cap. Începusem să vorbim foarte des: erau zile în care așteptam cu computerul deschis să se conecteze şi el. Erau nopți pe care le pierdeam stând de vorbă cu el, știind că a doua zi voi fi extrem de obosită. Nu-mi păsa. Aveam acei fluturi în stomac ce nu mă lăsau să dorm, să mănânc, să realizez că acea lume era un univers paralel și viața adevărată există afară, departe de ceea ce devenise singurul mod de a ajunge aproape de omul care se transformase, în scurt timp, într-un magnet pentru mine”.
 

Dragoste mare, suferință multă. Ea în Italia, el în România. Ea, prinsă-n vraja iubirii, el, retras, dornic exclusiv de amiciție și uluit de îndrăgosteala ea virtuală: „Aș vrea doar să-nțelegi că nu se poate. Este o lume virtuală. Nu te îndrăgostești pe internet. Nu știi nimic despre mine, m-ai văzut o singură dată”.
 

Vlad e inconsistent. Nu crede, declarativ, în dragoste prin computer, dar exact asta face, însă cu altă parteneră de mIRC, care are sugestivul nickname de „hoața”.

Și Maria e inconsistentă. Pretinde că rupe din altruism relația fizică, concretă, cu Vlad: „L-am minţit când i-am spus că nu-l mai iubesc. L-am minţit când i-am spus că nu-i omul potrivit pentru mine. L-am minţit pentru că voiam să-l salvez. Ştiam, cu mine era fericit, dar lumea mea nu era şi lumea lui. Ştiam că aş fi fost mult prea egoistă, că el îşi dorea să fie în alt loc, iar eu nu puteam să-i fac pe plac. Decât să-l văd nefericit, am preferat să-l fac să plece. El merita mai mult, iar eu nu puteam să-i dau tot ce merita”.

În același timp e nemulțumită de relație: „Atâta timp cât mă simțeam iubită, eram cea mai fericită femeie! Aș fi mutat munții din loc, aș fi făcut orice dacă aș fi văzut că este jumătatea mea și că putem face lucruri împreună”.

Așadar n-am înțeles clar cine e izgonitul din relație și nici motivele despărțirii.

Maria pretinde că vrea o relație stabilă, cu planuri de viitor, dar vedem că după plecarea sau alungarea lui Vlad acceptă și o legătură bazată exclusiv pe sex, cu un alt bărbat.

Am perceput ca obositoare alternanța planurilor narative și cronologice, pentru că nu prea înțelegi când se întamplă ceva, cu cine se întâmplă și unde se întâmplă – în România sau Italia, cu un iubit sau altul etc
 

Mi s-au părut agasante reflecțiile despre femei și aproape insultător tonul generalizant “femeile sunt”, "femeile fac" prin care pare să-și asume întregul gen și îl teoretizează pentru noi toți. Face asta cu oarecare sensibilitate, e adevărat, dar și cu aroganță: “eu nu mai pot lupta pentru doi. Sunt femeie, merit mai mult” – “Când o femeie iubește, o face în adevăratul sens al cuvântului. Oferă tot ce are mai frumos, mai special și mai minunat” – „Deși sufeream, eram liberă. Eu sunt femeie! Eu merit să fiu iubită, răsfățată și ascultată. Eu am o voce, o poveste de spus. Nu voi mai depinde de un bărbat. Nu-mi voi lăsa fericirea în mâinile oricărui bărbat. Voi învăța să fiu bine, chiar dacă sunt singură” - „Eu sunt femeie! Nu voi mai depinde de iubirea și sentimentele unui bărbat. Îmi voi clădi propria lume. Totul depinde de mine” – „Femeie, nu uita că ești minunată! Înainte de a te lăsa iubită, învață să-ți iubești defectele, să-ți pui în valoare calitățile și învață să fii fericită chiar și atunci când ești singură. Nu te mulțumi cu o relație în care nu crezi doar pentru că te temi de singurătate”.

Din cartea asta corect politică lipsește, surprinzător, tema familiei disfuncționale. Autoarea chiar mărturisește o relație foarte bună cu familia și atașamentul special față de mama ei, o femeie puternică și înțeleaptă care i-a dat mereu sfaturi bune.
 

Cartea abundă în clișee ale canoanelor corectitudinii ideologice din literatura efemeră de azi: femeile sunt profunde, bărbații sunt superficiali, femeile fac dragoste și bărbații mai ales sex: “a face sex este usor, nu implică emoții, riscuri sau sentimente. Te dezbraci și te bucuri de o senzație de moment. A face dragoste e altceva. Îți pasă de femeia pe care o iubești, știi cum să o atingi …” –

Maria Cristiana Tudose are un stil sensibil de scriitură, dar aș zice că riscă să-și sinucidă talentul prin ideologizare excesivă, așa cum se petrec lucrurile în romanul de față prin tema femeii speciale. Totuși, cartea a fost scrisă când autoarea abia ieșise din adolescență, lucru demn de admirație și promițător pentru o viitoare carieră literară.

Mie nu mi-a plăcut "Eu sunt femeie", mi s-a părut o poveste anodină despre care clevetești în detaliu cu cea mai bună prietenă, dar poate că voi veți înțelege mai bine atmosfera, sentimentele și morala cărții, așa că apucați-vă de lectură.