LAGARUL LAMSDORF
Descrierea lagărului german Lamsdorf din Silezia, făcută de românul Emanoil Antonescu ajuns acolo după ce a fost capturat în octombrie 1916 în luptele din zona Brașovului:
“După o jumătate de oră de așteptare, convoiul se puse în mișcare în strigăte de «Loos» și «Halt».
“Construit — după cum mi s’a spus— în anul 1914 cu rușii prinși în luptele de la lacurile Mazuriene, este unul dintre cele mai mari lagăre din Germania. Așezat în câmp deschis, înconjurat pe ici pe colo de câte o pădurice, este veșnic în bătaia vântului umed ce suflă cu putere mai cu seamă toamna și iarna. Ploile nu mai contenesc așa că pământul nisipos păstrează o umezeală bolnăvicioasă”.
“Lagărul este un orășel cu câteva miii de locuitori (prizonieri), unele ating cifra de 10.000 în anumit timp al anului. Orășelul
este înconjurat cu ziduri de sârmă și un șanț care asigură blocada, nimeni nu intră nimeni nu iese, santinelele păzesc zi și noapte.”
"lagărul este bine aliniat și luminat cu electricitate, noaptea interiorul locuințelor noastre zace într’o beznă completă. Se simțea lipsa luminei cu deosebire la masa de dimineață și seara care se da pe întuneric”
Fragment din jurnalul lui Emanoil Antonescu, "Morți de foame", apărut la București în 1920. Cartea e disponibilă gratuit în format pdf pe Biblioteca Centrală Universitară Cluj.
Azi fostul Lamsdorf se numește Łambinowice și se află pe teritoriul Poloniei. Câteva monumente și cimitirul încă amintesc de trecutul înecat în suferință al prizonierilor.
În realitate, lagărul exista încă din perioada războaielor franco-prusace și a fost folosit și în al doilea război mondial de germani, ca loc de detenție pentru prizonieri de diverse etnii.
![]() |
| Foto - Wikipedia - Marcin Pudelek |











Comentarii
Trimiteți un comentariu
Spune-ti si tu parerea