MEMORII DE RAZBOI - PIRIN PLANINA

Dacă în prima parte a memoriilor lui din primul război mondial Topîrceanu ne-a vorbit despre luptele de la Turtucaia, sfârșite, în cazul lui, printr-un lung prizonierat la bulgari, în partea a doua a memoriilor ne povestește scene din lagărele în care a fost captiv.

Această a doua parte se numește Pirin Planina, cu referire la zona geografică prin care a ajuns el prizonier de război, undeva prin stâncoasa Macedonie.

Îmediat după capturare Topîrceanu se mobilizează și face totul pentru a supraviețui. Și pentru asta îl ajută șansa, carisma, educația și mai ales inteligența: "m-am gândit că dacă bulgarii nu vor începe un măcel în masă, ci vor ucide numai pe alese, cel mai bun lucru în asemenea caz este să treci cât mai neobservat. Am smuls deci dintr-o căruță o pereche de pantaloni soldățești uzați și i-am tras peste pantalonii mei noi, de camgar negru; mi-am pus pe cap o capelă veche de la un mort și, în glodul de lângă marginea apei mi-am murdărit bine bocancii galbeni din picioare, făcuți pe măsură. În altă căruță am găsit un dolmănaș de postav verde, îmblănit cu miel (...) în buzunare și în mânecile dolmanului, legate jos cu sfoară, am îndesat apoi câteva obiecte de primă necesitate". 

Coloana de prizonieri se îndepărtează sub pază bulgară de linia frontului, de Dunăre, de casă și Topîrceanu ne pictează în cuvinte imaginile dezolării: "toți merg acum cu ochii în pământ. Nimeni nu mai scoate o vorbă. Pe figurile celor din jurul meu e întipărită aceeași resemnare mocnită - nepăsarea docilă cu care țăranul nostru s-a lăsat întotdeauna dus de soartă. În urma noastră, rămân tot mai departe morții și răniții înșirați pe marginea drumului după această primă atingere cu bulgarii."

Drumul către lagăre se face pe jos și prizonierii scapă uneori cu greu de ura localnicilor bulgari: "populația e înverșunată împotriva noastră. Într-un loc, în apropierea imediată a frontului, un sat întreg a alergat să ne taie cu coase și topoare. Ca să evite o încăierare generală, primejdioasă și pentru ei, soldații escortei au fost nevoiți să le bareze drumul, cu baionetele în cumpănă." 

Prizonierii sunt jefuiți, înfometați și tratați în disprețul legilor războiului: 

"ceasovoii (gradații, responsabili) se schimbă aproape zilnic. Și cu cât ne depărtăm de front escorta noastră devine tot mai pestriță; uniforma și disciplina dispar treptat, ceasovoii sunt tot mai răi, tot mai hrăpăreți. Fiecare nou rând de ceasovoi pradă de la prizonieri, mai cu seamă de la ofițeri, tot ce-a rămas neprădat de cei dinainte. Jaful se face pe față, fără nici o teamă de răspundere. dacă vreun nenorocit încearcă să reziste, e împuns cu baioneta ori e lovit cu patul puștii în piept, până ce cade în șanț, cu spune roșii la gură."

"cine cade, cine rămâne în urmă e pierdut. Bulgarii n-au căruțe de pus la dispoziția bolnavilor și răniților noștri. Ce să-și mai bată capul și cu ei, să-i transporte, să-i îngrijească în spitale? Ca să scape de grija lor au descoperit un mijloc mai simplu și mai expeditiv: îi împușcă." 

Într-un final ajunge în Macedonia pe care ne-o descrie așa: 

"țară muntoasă de zarzavagii și războinici (...), ținut binecuvântat de Dumnezeu, numai spini și piatră seacă, unde nici în visurile mele cele mai urâte nu mi-am închipuit că voi ajunge să trăiesc vreodată". 

Scriitorul e repatriat în țară înainte de încheierea războiului, grație unei intervenții politice la nivel înalt.  

Prizonieratul lui Topîrceanu durează cam un an și jumătate și dacă ești curios să vezi cum a supraviețuit și prin ce încercări a trecut, citește și tu memoriile lui. 

Istoria e cea mai fascinantă poveste care s-a scris vreodată și cel mai dinamic film de acțiune turnat vreodată.

În concluzie, Memoriile de război ale lui Topîrceau poate ar trebui predate în școală, pentru că sunt scrise într-o frumoasă limbă literară și sunt și o lecție de istorie netrucată. 

Filonul literar e prezent uneori în exces, poate mai mult decât ar trebui să existe într-o carte de înregistrări factuale. Dar Topîrceanu e, înainte de orice, scriitor, așa că vede și percepe totul artistic iar noi avem parte de multe epitete, comparații și alte figuri de stil: 

"gloanțele, zvârlite departe, ca stropii de apă dintr-un furtun de grădinărie"

"un sfert de lună palid merge în pas cu noi"

"imensitatea mută a văzduhului, sub privirea multiplă a cerului înstelat, care se uită-n jos enigmatic, neclintit, cu ochii lui de păianjen"

"în norii argintii dinspre apus, lumina de sidef a primului pătrar împletește încă, deasupra lunii, cununi de trandafiri palizi. Când această zare de lumină dispare, nu-mi mai rămâne între gene decât, întinsă pe cer ca o eșarfă subțire de fum, paloarea bifurcată a Căii Lactee"

Citește și tu Memoriile de război ale lui Topîrceanu - sunt seducătoare prin informația interesantă pe care autorul ne-o aduce simplu și firesc, ca și cum ne-ar depăna o poveste tristă, dar adevărată, din vremuri de demult. O poveste care poate fi spusă pe malul Dunării, pe înserat, între o țuică și-un pește fript. 

Indiferent unde și când citești cartea, să nu uiți că plugarii ăia neinstruiți și cu lacrimi în ochi pentru muierea și copiii lăsați la țarină au murit și pentru noi, cei de azi.