ZILE DE LAZARET

Tocmai am terminat de citit "Zile de lazaret" care este, după cum spune și subtitlul, un "jurnal de captivitate și război". 

Cartea este structurată pe trei părți care corespund cronologic evenimentelor: prizonieratul în spitalele bulgărești, captivitatea în lagăr și eliberarea.

Sublocotenentul Gheorghe Banea ajunge în primul război mondial pe frontul din Cadrilater, unde este grav rănit la cap de un șrapnel. Căzut la pământ, inert și cu capul plin de sânge, camarazii îl cred mort și îl abandonează: "un sergent din batalionul meu mi-a spus apoi că-l trimisese maiorul care fusese pe aceeași linie de foc la Parachioi, să vadă dacă am murit, când căzusem. Sergentul venise și mă văzuse cu ochii închiși, cu sângele curgând din cap și cu spume la gură. Deci fusesem lăsat acolo."

Prizonieri români în gara din Sofia

Banea ajunge apoi prizonier la bulgari, mai întâi într-un spital improvizat într-o școală dezafectată. Este ținut pe o targă sau pe o mână de fân, îngrijit sumar și mai ales ciomăgit de sanitari chiar la cap, unde avea rana: "de atâtea lovituri bandajul lunecase și sângele se pornise din nou."

Invalid, fără să-și miște mâinile sau picioarele, este transferat în diverse spitale. Este suit în tren și trece Balcanii, despre care spune că sunt "munți frumoși" apoi ajunge în gara din Sofia de unde se îndreaptă spre sud, către Kârjalia, "cel mai depărtat, cel mai urgisit lagăr unde se trimiteau spre pedeapsă toți prizonierii nesupuși." 

În drum spre lagăr ajunge și la Plevna: "mi-a părut un oraș polar. Ger mare, viscol și zăpadă în troiene cât casa."

La Kârjalia supraviețuiește în condiții de frig, foamete și păduchi. Uneori prizonierii primesc colete de la Crucea Roșie elvețiană, dar bulgarii fură aproape tot. Într-o iarnă, Marghiloman le trimite “de la București niște vagoane cu lemne și un vagoan cu de-ale mâncării. Din lemne a ajuns ceva până la Hascov. Iar până la noi ceva slănină râncezită și un fel de năut sau mazăre cojită care se putea mânca chiar crudă.”

În lagăr mâncau zilnic "bulgur cu apă, aproape fără sare și zarzavat."

De foame, unii prizonieri încep să prindă și să mănânce broaște țestoase în timp ce alții preferau aricii. 

Un francez pe care-l întâlnește la Kârjalia îl sfătuiește pe Banea să scrie o carte despre exeperiența prizonieratului, despre "cele văzute, auzite și pățite în Bulgaria" și-l roagă să nu-i uite pe turci, despre care spune că sunt "les seuls braves gens dans ce pays de sauvages" (singurii oameni de treabă în țara asta de sălbatici).

De altfel, cartea este și o critică foarte dură la adresa bulgarilor, pe care autorul, în urma experieței sale, îi vede ca pe niște "fețe mongole cu ochi de ciur" și despre care spune: "natura n-a fost prea darnică față de bulgari. I-a fabricat mai mult în serie, de seamană unul cu altul - toți urâți". Iar Bulgaria lui Banea este "o țară a bulgurului locuită de măgari."

Între cele două țări se decide un schimb de invalizi și autorul părăsește Kârjalia: "când am plecat era o zi frumoasă de primăvară. Tot lagărul ieșise să ne petreacă (...) Drumul la întors acasă părea, este adevărat, lung. Dar îl facem cu inima ușoară, pentru că ne scotea din iad ".

Ultima parte din "Zile de lazaret" relatează viața invalidului de război Banea întors în România, șicanele administrative și birocratice la care e supus, dar și nepăsarea și chiar disprețul semenilor față de sacrificiul lui: "toate merg în lume după aceeași lege nemiloasă: îi este bine și trăiește cel puternic și înfipt; cel slab piere".

"Zile de lazaret" este o carte-document despre ce a însemnat prizonieratul românilor la bulgari în timpul primului război mondial, despre atmosfera conflictului, dar și despre cum era România la acea vreme. 

Poate că autorul nu are excepționale veleități literare, dar cartea este scrisă într-o manieră limpede și atrăgătoare, cu accente de oralitate, fără descrieri plictisitoare și considerații filosofice. Este o scriere-poveste narată la persoana I, bazată pe realitate, cu umor și sarcasm și multe detalii interesante. 

"Zile de lazaret" are în jur de 300 de pagini și a fost publicată în 1938 de Fundația pentru literatură și artă regele Carol II.