TALHARII PE FRONT

În "Zile de lazaret" Gheorghe Banea ne relatează diverse întâmplări trăite de el în timpul Primului Război Mondial pe frontul bulgăresc și ulterior în prizonierat. 

Rănit grav la cap de un șrapnel și rămas inert pe câmpul de luptă, camarazii îl abandonează crezându-l mort. 

Prins între viață și moarte, Banea este apoi găsit de trupele inamice - germane și bulgărești: 

Soldat german - Primul razboi mondial - Desen de Martin Frost 1917

"când m-am trezit am fost foarte mirat că nu murisem. Lângă mine doi inamici își făceau adăpost cu lopățica, pentru că o mitralieră românească toca repede, din față.

Prin ce joc al minții, mi-am spus, să le vorbesc nemțește?

- "Toten Sie mich (ucideți-mă)! Dar mi-am spus numaidecât că am făcut o greșeală, că trebuia să le spun töten. Unul din inamici, blond și cu ochelari, mi-a răspuns foarte mirat, întorcând puțin capul peste umeri:

- Unsere Soldaten sind keine Räuber (soldații nostri nu sunt bandiți).

Neamțul de bună seamă era foarte mirat, că aude vorbindu-i-se nemțește de către unul din cadavrele care zăceau semănate împrejur.

Am cerut apoi Wasser (apa), dar mi-au răspuns kein Wasser (fără apă sau n-avem apă) și au plecat sau eu am mai leșinat, nu pot să-mi dau seama.

Adevărat însă, cei dintâi doi inamici n-au fost tâlhari, poate și pentru că erau nemți, poate unde erau prea zoriți, dar bulgarii care au tot venit apoi, au fost tâlhari cu vârf și îndesat. Nemții se mulțumiseră să-mi culeagă doar armele și pe urmă plecaseră în grabă.

Au venit apoi bulgarii... Aceștia s-au repezit numaidecât să-mi scotocească buzunarele, mi-au luat ceasul mai întâi și banii din buzunarele de afară. Ceasornicul l-au dus repede la ureche să audă cum bate și au fost mulțumiți că țăcănea tare. Mi-au mai dat una cu cizma în coaste și m-au lăsat. Îmi cercetaseră mai întâi mâinile, deget cu deget, pipăindu-le, să vadă dacă n-am vreun inel. N-aveam."