Amintiri din razboiul de independenta

O brosura de memorii scrisa de un cernautean care trece granita in Romania pentru a se inrola voluntar in Razboiul de Independenta.

Autorul e un nume necunoscut, Partenie Sireteanu, ramas insa viu tocmai prin aceste memorii pe care le putem citi noi azi, la aproape o suta de ani mai tarziu de cand au fost tiparite in Junimea Literar Cernauti, 1927. 

Brosura cuprinde amintiri din perioada 1877 - 1927 si incepe cu detalii despre cum autorul si cativa colegi trec granita in Romania si se inroleaza voluntari pentru a lupta in razboiul de independenta: 

"elevii romani din clasele superioare ale liceului din Cernauti, pe atunci putini la numar dar toti patrunsi de sentimentul national, se adunau primavara si toamna in zile libere in una din popicariile gradinii Rosenfeld, unde petreceau batand la popice. In popicaria aceasta s-a faurit planul si s-a fixat termenul de plecare".

Acesti liceeni decid sa formeze 2 grupuri separate care sa plece spre Romania. Unii urmau sa treaca granita pe jos si ceilalti, a doua zi, sa calatoreasca cu trenul.

Primul grup angajeaza "un gospodar care locuia la marginea padurii si acesta ne-a condus peste granita".

Ajung in "satisorul Buda din Moldova", unde, spune autorul: "am poposit si am fost omeniti si ospatati de primarul satului cu numele Olariu".

Isi continua drumul, ii prinde noaptea flamanzi si fara adapost, dar norocul le iese in cale in persoana unui evreu batran "cu o trasura desarta trasa de un cal schiop". Acesta se temea de satenii "turmentati", asa ca-i ia in trasura lui.

Pe drum pe petrece insa un incident - niste tarani beti opresc trasura cu chef de scandal, dar unul dintre bucovineni trage cu pistolul, ii sperie si-i imprastie. Drept multumire ca a fost "scapat de la moarte", batranul evreu ii gazduieste peste noapte la o ruda a sa, unde-i ospateaza bine iar a doua zi in zori "cu o trasura domneasca ne-a dus ca pe niste grofi la gara, multumindu-ne inca o data pentru binele pe care cica i l-am facut".

Primul grup se intalneste cu al doilea plecat din Cernauti, conform planului: "si eram acum multi si voinici si veseli de parca-am fi fost un regiment. Pan' la Pascani am dus-o tot un cantec".

Curand se petrece un incident cu grupul de prieteni "pe peronul garii din Pascani - pozna! Prin portul si graiul nostru si mai ales dupa palariile noastre impanate cu pene (dupa moda studenteasca din Cernauti de atunci) apoi prin aceea ca vorbeam nemteste (pentru a nu fi intelesi de ceilalti) deveniram suspecti. Ofoterul garzii rusesti care pazea gara si calea ferata, cu un organ al politiei romane, ne someaza deodata sa intram in camera de inspectie. Si una-doua hai la interogatoriu". Dupa ce-au explicat tinerii cine sunt, de unde vin si ce intentii au, "ofiterasul rus, care vorbea si romaneste, numaidecat, sa ne inrolam in armata rusa! Asta ne mai lipsea". Baietii refuza si "gaspadinul de ofiter" se supara ca a fost refuzat.

Trupele romane erau deja plecate spre Dunare, asa ca cele doua grupuri se despart din nou. Primii, fara bani, raman in urma, iar grupul doi calatoreste mai departe cu trenul spre Bucuresti, urmand sa se reuneasca ulterior.

In Roman sunt din nou ridicati de politie si interogati, dar cand se afla povestea lor, seful politiei "da strasnic ordin sa fim tratati ca niste eroi ai patriei" - ii cazeaza cateva zile, ii ospateaza si-i ajuta sa-si continue drumul.

Asa ajung bucovinenii patrioti la Ploiesti, cu un tren de sanitari. Intamplator acolo se reunesc cu ceilalti colegi.

Urmatoarea destinatie e spitalul Davila din Bucuresti.

Se cazeaza, cu ultimii bani, la hotelul Gabroveni. La cazarma Malmaison sunt repartizati pentru front, sunt instruiti si imbracati in uniforme: "serviciul era greu, dar placut. Tratamentul in general foarte bun; hrana buna si indestulatoare. Soldatii capatau ciorba si carne cu paine alba de doua ori pe zi. Echipamentul era in toate privintele ireprosabil". 

Dupa Sarbatoarea Mosilor regimentul bucovinenilor pleaca spre Calafat "la plecare o muzica militara a intonat imnul domnesc, apoi, in sunetul goarnelor, am parasit Bucurestiul". 

Tabara "ostirii romane" se asaza pe platoul Calafatului si "comandantul acestei ostiri era generalul Lupu" - in fata cortului sau erau in fiecare seara concerte de muzica militara.

"parcul regimentului nostru avea un aspect impozant. Soldati chipesi, in cea mai mare parte olteni si munteni, misunau prin tabara, fiecare la lucrul sau".

"soldatii traiau impreuna ca fratii, ajutandu-se unii pe altii la lucru, si fiecare isi facea datoria cu voie buna, ba chiar cu veselie".

Singura nemultumire a soldatilor, mai ales "din partea leaturilor vechi" era "ca nu incepe odata dansul (lupta) si ca timpul trece zadarnic".

Primesc de la un pescar "doi dolofani de crapi mari si grasi cat niste purcei. Cel mai mare, de vreo 7-8 kg. L-am invelit frumusel in foi de brustur". Pleaca spre cazarma "si Domane, cu ce alaiu mai furam condusi la seful bucatariei! Bucatarul s-a si apucat indata de lucru; a asezat gratarul si cipartaile, niorc, niorc, prinsera a sfarai. Noi, in asteptarea imbucaturii, stam turceste si ne lingeam buzele tiganeste imprejurul focului". Dar o detunatura si-un semnal de alarma ii trimite la tunuri. Alarma falsa, se intorc, dar pestele - ioc. Disparuse chiar si gratarul.

La 1 august, cu ocazia sfintirii steagului, vine in tabara insusi Carol si inspecteaza regimentul: " Maria sa venise intr-o trasura trasa de 4 caiuti negri, la cap imbodobiti cu tricolor si manati de un vizitiu in costum national. Intreaga tabara era-n picioare intampinandu-l cu strigate puternice de "Traiasca Maria Sa" (...) regele Carol I trece prin fata trupelor, uitandu-se tinta in ochii fiecarui soldat. Ba s-a oprit un moment in fata mea si m-a privit de parca ar fi vrut sa intrebe "dar copilul asta ce face aici?" N-a scos insa nici o vorbulita, ci a aratat numai cu degetul inspre jerpelita mea de tunica, unde un pacatos de nasture era lipsa".

Dupa cateva zile, bucovinenii sunt convocati la comandament, unde li se citeste un ordin al lui Carol prin care afla ca toti sunt demisi si urmeaza sa fie trimisi acasa. Autorul cartii spune ca a aflat mai tarziu ca ordinul s-a dat ca urmare a reclamatiei colective a parintilor, care acuzau ca tinerii sunt minori si ca au parasit scoala.

In asteptarea banilor de drum care urmau sa vina de la parinti, bucovinenii patrioti se deplaseaza pe linia frontului cu regimentul. La un moment dat li se cere sa plece oriunde vor vedea cu ochii, nefiind soldati: "n-aveam nici letcaie in buzunar. Pleaca daca ai cu ce!"

Ofiterii romani fac cheta si-i ajuta cu bani de bilete pana la Bucuresti. Doar unul dintre bucovineni ramane pe loc, pentru ca se constatase ca se sustrasese recrutarii austriace.

Pe drumul de intoarcere poposesc prin diverse case taranesti: "nu pot si nu voi uita nicicand bunatatea si ospitalitatea Romanului, precum iarasi nu pot uita marsavia Bulgarului, pe care l-am cunoscut si rascunoscut in drumul intoarcerii noastre. De la bostangii bulgari nici apa de baut nu capeti, doar s-o platesti". 

Dupa o noapte petrecuta pe-o banca sub cerul liber, timp in care i se fura palaria si bocancii, autorul merge la consulatul austro-ungar: "sa intri tu tocmai in Bucuresti descult si fara palarie si astfel sa te prezinti consulatului austro-ungar!... dar mai bine as zice consulat ungar, caci am fost primit numai cu sudalme maghiare, dat afara si apostrofat cu "Olah-tigan".

Autorul ajunge, in sfarsit acasa si-si reia studiile, asa ca totul se sfarseste cu bine.

Memorabila este o amintire din anii studentiei: "societatea studenteasca ucraineana Sojuz in frunte cu presedintele ei Smal-Stocki a intrecut toate obrazniciile. Era in luna iunie sau iulie 1882 (...) cand aceasta societate a aranjat o reprezentatie teatrala diletanta cu caracter public in vechiul teatru orasenesc. Nimeni n-a banuit vreun rau in reprezentatia aceasta, dimpotriva, multi romani si-au cumparat bilet, pana ce in ultimul moment a iesit la iveala ca dumnealor inscenau intre altele si o piesa batjocoritoare fata de neamul si graiul nostru. Nu-mi aduc aminte care a fost fondul piesei, stiu numai ca prin deasa intrebuintare si accentuare a cuvintelor "dupa" si "ca-ca" sala clocotea de rasete si nechezari rusesti". 

Dupa terminarea studiile se inroleaza in armata "cealalta, unde romanii erau tratati din etaj".

Petrece mare parte din viata ca functionar in Boemia, la Karlsbad iar la alipirea Bucovinei revine la Cernauti, unde spune "am servit Statul Roman pana in 1921 cand m-am retras in pensiune dupa ce trecusem limita varstei si implinisem aproape 37 de ani de serviciu".