Marturii despre Eminescu

-" Eminescu, cand scria, se inchidea in casa si nu-i parea bine daca venea vreun cunoscut la dansul. Daca insa intra acesta, il intreaba intr-un mod brusc : la ce ai venit? Respectivul nu putea sa petreaca mult la poet si din cauza ca atmosfera in locuinta lui Eminescu era infernala, caci lui ii placea prea mult cafeaua neagra si cand lucra, masina functiona fara intrerupere. Mirosul cafelei, al spirtului de la masina impreuna cu fumul tutunului, care impletea casa cu o ceata de nu puteai vedea obiectele cele mai aproape din casa, il alunga pre fiecare curand de la Eminescu. Renunta la mancare, daca avea numai cafea neagra. Lucrul principal ce-l facea cand primea banii de acasa era sa-si cumpere cafea si tutun pentru oarecare timp". - Slavici?

- "cu totul osebit in felul sau, om al timpului modern, deocamdata blazat in cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, pana acum asa de putin format incat ne vine greu sa-l citam indata dupa Alecsandri, dar in fine poet, poet in toata puterea cuvantului" - Maiorescu

- "Plecau amandoi si se infundau pe la vreun crasmar de prin Tatarasi, Pacurari sau Nicolina, adica prin partile exterioare ale orasului. Acolo nu se puneau pe baut, cum se pretindea sau cum se crede, nu ; ei se puneau sa traiasca o viata care le placea lor, viata simpla si primitiva. Era o placere pentru ei ca sa se aseze intr-o odaie din fundul crasmei, pe laviti din lemn, cu bratele rezemate de o masa murdara, serviti de un baiat naiv. Drept masa sau dejun, cereau sa li se friga o bucata de pastrama, mai mancau carnati cu usturoi - si vai de lume, cum erau preparati - ordonau ca sa li se aduca o cana de vin, de calitatea cum s-ar fi intamplat, si dupa ce mancau pastrama apoi inaintea unui pahar de vin, stateau toata noaptea daca crasmarul le dadea voie. Cand crasmarul voia sa inchida, ei plecau in alta parte a orasului, unde stiau ca localul sta deschis pana la ziua, si vorbeau, vorbeau dar si beau. Ce vorbeau intre ei? Eminescu si Creanga rar primeau cate un al treilea in intimitatea lor. Se intelegeau, cum se zice, ca gasca cu tata; ii uneau aceleasi aspiratii" - Ghe.Panu

- Om foarte muncitor si constiincios, el era totdeauna la locul lui. Desi pierdut mereu in ganduri ori adancit in studii, incat uita sa manance ori se lipsea de tigna somnului, el nu-si pierdea niciodata din cedere datoriile si, chiar bolnav, dac-ar fi fost, venea regulat la redactiune, se interesa de toate si tinea sa fie totdeauna la curent " - Ioan Slavici (perioada Timpul; ambii protejatii lui Maiorescu)

- " Badie Mihai, Ce-i cu Bucurestiul, de ai uitat cu totul Iasul nostru. Veronica a fost azi la mine si mi-a spus ca si cu dinsa faci ca si cu mine. De ce? Ce rau ti-am facut noi? De Craciun te asteptam sa vii. Te sarut pe frunte" - scrisoare Creanga catre Eminescu

- "Unul dintre colaboratorii acestei foi - D. Mihail Eminescu, a incetat de a mai lua parte la redactiune, atins fiind in mod subit, de o grava boala." - redactia Timpul

- "Trecea pe stradele Iasului un om greoi, gros, cu mustatile rase, rau imbracat, impiedicat in miscari, care-si smulgea firele de par de pe fata si apuca de turnure pe femeile care-i placeau. Multi se tineau de dansul - Doamne iarta-i! - distrandu-se. Noi intoarcem capul de la el, cum l-ai intoarce de la trupul neinsufletit, ajuns hidos prin impia descompunere a unei fiinte respectate si iubite. In Botosani intra apoi, asteptat de o seama de lume, langa Harieta , nici trista, nici vesela, ci nemiscata in alba ei figura linistita, acelasi om gros, fara varsta, pe buza de sus a caruia se desfacea acum o mustata groasa neagra. Acasa la el veneau acum des prietenii, ca sa afle vesti, care ajungeau pe urma in presa. Odata, langa piata cea mare, il intalnii, tarandu-si picioarele bolnave, cu ochii pironiti in jos. S-a uitat lung la acela care-i salutase geniul, ca si cum n-ar fi fost la mijloc ceata nenorocirii, si apoi picioarele bolnave tarara mai departe pe acel care fusese Mihai Eminescu" - Nicolae Iorga, despre Eminescu la 1887

- "Era de-o tristeta si de-o melancolie sfasietoare, bland ca si-nainte, dar silnic la vorba, vecinic dus pe ganduri si lipsit de orice vointa. Avea deplina aducere aminte a oamenilor, a lucrurilor s-a tuturor intamplarilor din urma. Ma-ntreba cu interes de cunoscutii lui din Bucuresti, s-arata o nespusa mila pentru cei saraci. Apoi iar, ca si cum si-ar fi adus aminte de-o nenorocire mare, se scufunda in ganduri, si nu mai spunea nemic cate-o jumatate de ceas. Numai isi ridica ochii din cand in cand, si impreunandu-si mainile ofta de ne-neca plansul "Of, Doamne, Doamne... " Si iar punea ochii in pamant si tacea. Avea convingerea puternica ca e pierdut, ca pentru el nu mai e chip de trait si ca intr-o zi are sa moara de foame. Ideea ca n-are cu ce trai il chinuia si zi si noapte. De multe ori mi-a spus, bland, incet, c-un glas ce parea ca vine dintr-o alta lume "Tare as vrea s-a adorm, si sa nu ma mai destept" - Al.Vlahuta 1889, cu putin timp inainte de moarte

- "O ploaie marunta pica din cerul peste tot acoperit de nouri. Pe drum, in dreptul Universitatii si la mormant se tinusera cuvantari indurerate si banale, dupa care, pe inserate, cosciugul fu coborat in groapa, intre un tei si un brad" - George Calinescu, despre inmormantarea poetului

- "Era o frumusete! O figura clasica incadrata de niste plete mari negre; o frunte inalta si senina, niste ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este inauntru, un zambet bland si melancolic. Avea aerul unui sfant tanar coborat dintr-o veche icoana, sau copil predestinat durerii, pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare. Natural si modest imi intinse mana:

- Ma recomand Mihai Eminescu!" - Caragiale

- "Deodata se deschide usa si vad intrand un tanar slab, palid, cu ochii vii si visatori totodata, cu parul negru, lung, ce i se cobora aproape pana la umeri, cu un zambet bland si melancolic, cu fruntea inalta si inteligenta, imbracat in haine negre, vechi si cam roase" - Iacob Negruzzi

- "Sint zece ani de cind am fost pentru intiia oara, la Eminescu acasa. El sta pe-atunci in Podu Mogosoaii, deasupra unei tapiterii, intr-o odaie larga in care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masa lunga de brad, patata dram asa de cerneala, carti multe, ticsite pe noua politi mari ca de vro patru metri, o masina de cafea pe soba, un lighean de pamint intr-un colt, in alt colt un cufar vechi; pe pareti, nici o cadra. Poetul era singur, intr-un surtuc lung peste camasa de noapte" - Vlahuta

- "Mi se parea un zeu tinar, frumos si blind, cu parul lui negru, undulat, de sub care se dezvalea o frunte mare, palid la fata, cu ochii dusi , osteniti de ginduri, mustata tunsa putin, gura mica si-n toate ale lui o expresie  de-o nespusa bunatate si melancolie. Avea un glas profund, muzical, umbrit intr-o surdina dulce, misterioasa, care dadea cuvintelor o vibrare particulara, ca si cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscuta noua" - Vlahuta

- "Mincam adesea la acelasi birt, si multe seri ni le petreceam impreuna "vorbind rau de lume" si fumindu-ne dejunul si prinzul de a doua zi. El era pe-atunci redactor la ziarul Timpul. Constiincios si muncitor peste masura, de multe ori Eminescu ducea singur greutatile gazetei. Cite nopti petrecute cu condeiul in mina! S-a doua zi, palid, nepieptanat, plin de cerneala pe degete, c-un teanc mare de foi scrise intra in tipografie, unde rinduia materia, redacta informatii, facea corecturi si numai sara, cind gazeta incepea sa se vinture la roata, atunci isi aducea si el aminte ca a trudit si n-a mincat nimic in ziua aceea" - Vlahuta

- "Prietenii l-au trimes la Viena.  Acolo a cautat, ingrijit, aproape restabilit. Dupa doi ani l-am vazut in Iasi. Era de o tristeta si de o melancolie sfisietoare; blind ca si-nainte, dar silnic la vorba, vecinic dus pe ginduri, si timid ca un copil, si lipsit de orice vointa. Avea deplina aducere-aminte a oamenilor, a lucrurilor si a tuturor intimplarilor din urma. Ma-ntreba cu interes de cunoscutii lui din Bucuresti, s-arata o nespusa mila pentru cei saraci. Apoi, iar, ca si cum si-ar fi adus aminte de o nenorocire mare, se cufunda in ginduri si nu mai spunea nimic cite-o jumatate de ceas. Numai isi ridica ochii din cind in cind si, impreunindu-si minile, ofta de te-neca plinsul "Of, Doamne, Doamne!..." Si iar punea ochii in pamint si tacea. Avea convingerea puternica ca e pierdut, ca pentru el nu mai e de trait si ca intr-o zi are sa moara de foame. Ideea ca nu are cu ce trai il chinuia si zi si noapte. De multe ori mi-a spus blind, incet, cu acel glas profund ce venea dintr-o alta lume " Tare as vrea s-adorm odata si sa nu ma mai destept" - Vlahuta

- "Dupa cate stiu, viata poetului a fost intotdeauna o amarnica lupta cu saracia. De cate amagiri nu s-o fi izbit el in societatea noastra, asa de rece si despretuitoare pentru oamenii "nepractici"!" - Vlahuta

- "Cititor pasionat, el era unul din cei mai adanci cunoscatori ai limbii, literaturii si istoriei noastre din cele mai intunecate vremuri. De multe ori a trebuit sa-si dea paraua gurii pentr-un manuscris vechi, ori o carte rara descoperita in vrafurile mucezite ale vrunui buchinist" - Vlahuta

- "Cunostea in perfectie limba germana. Isi facuse studiile universitare in Berlin, s-avea o deosebita predilectie pentru filozofii nemti, in special pentru Schopenhauer, care nu putin va fi contribuit la intunecarea prismei de vedere a deceptionatului poet si la vecinicul lui dor de Nirvana ... " - Vlahuta

- "Asta-iarna l-am intalnit des, zgrebulit de frig, ducandu-se la cafenea, ca sa se-ncalzeasca..."

- "In genere, Eminescu era tacut si ginditor. Mai mult cumpara de cit vindea. Figura sa cea plina si dulce de mocan respira blindetea si, mai totdeauna, parea ca suride. Ridea bucuros cind conversatia devenea glumeata si se amesteca in vorba spre a deveni apoi din nou taciturn (...) Il interesau mai ales chestiile nationale, apoi cele sociale si mai in urma chiar cele economice" - Alexandru Ciurcu, gazetar contemporan cu Eminescu

- "Eminescu este un eveniment aproape inexplicabil in literatura noastra. El e asa de mare fata de predecesorii sai, incat nu mai poate fi vorba de o "evolutie" a literaturii, ci de o saritura" - Garabet Ibraileanu

- "Eminescu a creat aproape pe de-a-ntregul limba poeziei romanesti" - Garabet Ibraileanu

- "Eminescu este cel dintai poet roman care face din rima un scop si un lux. El nu se multumeste sa "gaseasca" rima, el vrea ca rima sa fie, prin ea insasi, un element estetic al poeziei" - Garabet Ibraileanu

- in timp ce toti se jucau in gradina casei in care stateau in gazda la un "antreprenor de birje"  care "tinea in gazda si copii de scoala", Eminescu statea acasa si citea, seara povestea celorlalti ce a citit; era superstitios, se temea de stafii, se plangea chiar gazdei ca era bantuita casa; "nu era tocmai fire evlavioasa"; nu-i placeau stiintele, era elev de trecere; il adora pe Aron Pumnul - Corneliu Botez, coleg la Cernauti

Desen facut de graficianul Constantin Jiquidi