Somnoroase păsărele - Eminescu

Somnoroase păsărele

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele –
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină, 
Pe când codrul negru tace; 
Dorm şi florile-n grădină – 
Dormi în pace! 

Trece lebăda pe ape 
Între trestii să se culce – 
Fie-ţi îngerii aproape, 
Somnul dulce! 

Peste-a nopţii feerie 
Se ridică mândra lună, 
Totu-i vis şi armonie – 
Noapte bună!
Mihai Eminescu

Comentarii

Idei de lectura