Viata si opera lui George Cosbuc

George Coşbuc, poet, prozator si traducator, membru titular al Academiei Romane, este unul dintre scriitorii clasici din literatura noastra. El este si cel care a introdus la noi specia gazelului, preluata din literatura orientala (Picurii cu strop de strop).

Scriitorul s-a nascut in septembrie 1866 la Hordou (azi, Cosbuc) in judeţul Bistrita-Nasaud, intr-o familie numeroasa. Tatal sau era preot romano-catolic si mama, tot fiica de fata bisericeasca: "in muntii granitaresti ai Bistritei s-a nascut poetul care avea sa cante durerile taranimii asuprite si impovarate de nevoi, apasata de stapanire straina" (Vasile Sassu).   

Cosbuc invata sa scrie inca de la varsta de 5 ani si-si petrece copilaria în lumea povestilor spuse de mama sa si alti oameni din sat. Asa se naste pasiunea lui pentru literatura, folclor, natura si plugari. 

Face scoala primara intr-un sat vecin, apoi studiaza la Nasaud, unde se familiarizeaza si cu studiul limbii germane. Inca de cand era elev, incepe sa compuna "povesti versificate". 

Foto: imagine sat Hordou

Pleaca la Cluj pentru finalizarea studiilor universitare, dar nu-i place mediul de acolo pentru ca se simte strain, asa ca dupa aproximativ doi ani de studii filosofice se muta la Sibiu, unde va lucra ca redactor la "Tribuna" lui Slavici.

Foto: Redactia Tribuna (reproducere din revista Luceafarul)

Mai tarziu, in 1890, trece granita in Regat, unde-l asteptau Maiorescu si Slavici si devine colaborator la "Convorbiri literare": "venind in tara scapa de serviciul militar si, ajutat ca toti romanii de peste hotare, obtine un post din care sa poata trai" (profesor, ziarist, functionar la Casa Scoalelor).

Iata cum il descrie Vasile Sassu pe Cosbuc: "un tanar inalt, voinic, in port taranesc: camasa si itari albi, la mijloc strans cu un serpar negru, pe cap o palarie rotunda neagra" (...) "o fire inchisa, incat pentru lume era tacut si modest; intre prieteni insa era cu totul altfel, era comunicativ, sensibil la suferinta celor multi".

Octavian Goga spune despre Cosbuc: "mi-a fost dat adesea sa-l vad in casa lui Vlahuta (...) vorbea rar si apasat".

In 1895 se casatoreste cu Elena Sfedea, fiica unui mare comerciant, cu care va avea un singur copil, Alexandru, pe care scriitorul l-a iubit enorm si care a murit in 1915 intr-un accident de automobil, pe cand avea doar 19 ani. Din aceasta tragedie, Cosbus nu si-a mai revenit niciodata. Practic, a refuzat sa mai manance si dupa 3 ani s-a stins si el, la varsta de 51 de ani. 

A murit in 1918 inainte de a-si vedea un alt vis, formarea Romaniei Mari, implinindu-se: "prin anul 1910 s-a acordat in Ungaria o amnistie pentru cei care nu facusera serviciul militar. Cosbuc profita de ocazie si pleca in Ardeal, in satul lui, sa-si vada leaganul copilariei. De aici a facut o calatorie prin toata Transilvania. Inca din acest timp nu mai era deplin sanatos (...) pacea umilitoare de la Buftea mareste paharul amaraciunilor si in 1918 moare la Bucuresti". 

Foto: Casa natala a lui George Cosbuc - Hordou

Activitatea literara cuprinde poezie, proza, traduceri. Proza si poezia lui Cosbuc sunt inspirate din viata taraneasca, din zbuciumul plugarilor ardeleni. De aceea, criticul Dobrogeanu-Gherea il numea "poetul taranimii". 

Scriitorul s-a remarcat si ca bun povestitor in versuri al istoriei si al obiceiurilor populare: Pasa-Hassan, Moartea lui Gelu, Regina Ostrigotilor, Nunta Zamfirei (despre nunta), Moartea lui Fulger (despre moarte).

Proza cuprinde "Razboiul nostru pentru neatarnare" (razboiul de independenta), "Povestea unei coroane de otel" (domnia regelui Carol I), "Dintr-ale neamului nostru" (legende, basme si povesti populare, intelepciune populara).

Cosbuc a scris patru volume de poezie: "Balade si idile" 1893 (pasteluri, poezii despre natura), "Fire de tort" 1896, "Ziarul unui pierde-vara" 1902 si "Cantece de vitejie" 1904 (cu poezii patriotice). 

In 1901 infiinteaza revista "Semanatorul", impreuna cu Alexandru Vlahuta (directia semanatorista, poporanista din literatura romana).

Cosbuc ramane in istorie ca poet al taranimii si al universului rural si ca mare maestru al versificatiei si mai ales al ritmului.

Citate din Cosbuc:

"Până la cinci ani copilul cu nuiaua tu să-l creşti

Zece ani apoi cu vorba cât de rău să-l dojenești,

lar de-aici ca pe-un prieten cu blândeţe-l stapaneşti".

Surse bibliografice: 

- Lucian Valea - Pe urmele lui Cosbuc

- Vasile Sassu - material publicat la rubrica "Cunostinte folositoare din lumea intreaga" (editura Cartea Romaneasca)

- Gheorghe Bogdan-Duica (istoric literar)